StiripesurseDiasporaGrecia va impune restricţii în Salonic

Grecia va impune restricţii în Salonic

Publicat:

Grecia va impune restricţii de circulaţie pe perioada nopţii şi va interzice muzica în barurile, cafenelele şi restaurantele din Salonic, al doilea oraş ca mărime din ţară, ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19, a precizat joi guvernul, potrivit Reuters, scrie agerpres

Numărul total al infecţiilor s-a stabilizat pe teritoriul ţării, dar cazurile au crescut accelerat în nordul Greciei.

Citește și :  Cehia cumpără din Franţa TUNURI de artilerie în valoare de sute milioane de euro

Ministerul protecţiei civile a anunţat că Salonic şi zonele limitrofe, precum şi regiunea învecinată Halkidiki, alături de oraşul Larissa din centrul ţării, vor trece la restricţiile de nivel 4 începând din 1 octombrie.

Grecia a depăşit anul trecut prima fază a pandemiei mai bine decât alte ţări, dar s-a confruntat cu o recrudescenţă a bolii anul acesta, înregistrând o creştere a numărului de cazuri în ultimele săptămâni.


Grecia a raportat joi 2.232 de noi infectări şi 33 de decese asociate coronavirusului, numărul total al cazurilor de la începutul pandemiei ajungând la 655.767, iar bilanţul deceselor, la 14.828.

Citește și : Rusia înregistrează un record de decese zilnice asociate covid

Circa 58% dintre greci sunt vaccinaţi cu schemă completă, la o populaţie de 11 milioane de locuitori.

Guvernul speră să atingă pragul de 70% persoane vaccinate în încercarea de a construi o imunitate pe scară largă împotriva virusului.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.