StiripesurseDiasporaItalia a atins ţinta de vaccinare cu schema completă a 80%...

Italia a atins ţinta de vaccinare cu schema completă a 80% din populaţia peste 12 ani

Publicat:

Italia a atins ţinta de vaccinare anti-COVID-19 cu schema completă a 80% din populaţia cu vârsta peste 12 ani, conform datelor oficiale prezentate duminică, reuşind îndeplinirea unui obiectiv pe care Roma l-a stabilit drept punct critic de siguranţă, informează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit unei pagini de internet a guvernului, 43.229.551 de persoane cu vârsta peste 12 ani, dintr-o populaţie totală de aproximativ 60 de milioane, erau vaccinate cu schema completă la 10 octombrie.

Citește și : Rușii organizează excursii de vaccinare în Serbia pentru a putea beneficia de Pfizer şi de AstraZeneca

Obiectivul de vaccinare a 80% din populaţie a fost stabilit în martie de un comisar special responsabil de gestionarea situaţiei COVID-19, generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo, şi a fost atins în seara de 9 octombrie.

“Acesta este un nivel critic dincolo de care care experţii consideră – iar tendinţa pe care o înregistrăm în ultimele săptămâni confirmă acest lucru – că riscul de spitalizare este redus drastic”, a declarat biroul comisarului.


Guido Rasi, fost director al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi actual consilier al lui Figliuolo, a precizat că acesta “nu este doar un prag simbolic”.

“Este un nivel care, potrivit calculelor, se corelează cu o scădere semnificativă a circulaţiei virusului şi o reducere drastică a internărilor în spitale”, a spus specialistul.

Rasi a adăugat că reducerea numărului de cazuri de internări în spitale a fost esenţială pentru redresarea economică a Italiei şi pentru a ajuta sistemul naţional de sănătate să îşi îndrepte atenţia către servicii care nu au legătură cu COVID-19.

Cu toate acestea, atingerea obiectivului de 80% nu este suficient, conform consilierului comisarului. “Va trebui să continuăm să atingem alte praguri: fie procente peste 80%, în cazul în care continuăm să ne abţinem de la vaccinarea copiilor cu vârsta sub 12 ani, fie 80% din întreaga populaţie, inclusiv copiii de la 5 la 12 ani”, a spus el.

Citește și : Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi

Spitalizările asociate COVID-19 în Italia au scăzut constant de la începutul verii.

Italia a înregistrat 131.274 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea epidemiei, în februarie anul trecut, al doilea cel mai sumbru bilanţ din Europa, după Marea Britanie şi al nouălea la nivel mondial. Ţara a raportat până în prezent 4,7 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.