StiripesurseDiasporaDonald Tusk: PiS a devenit o problemă pentru întreaga UE

Donald Tusk: PiS a devenit o problemă pentru întreaga UE

Publicat:

Fostul preşedinte al Consiliului European şi liderul opoziţiei poloneze Donald Tusk a criticat vineri la summitul UE rolul partidului polonez conservator Lege şi Justiţie (PiS), relatează dpa, potrivit agerpres.  

“PiS a devenit o problemă pentru întreaga UE”, a postat Tusk vineri pe Twitter.

Citește și : R.Moldova intră în STARE de URGENŢĂ! Ruşii au strâns robinetul la gaze

El a spus că că toţi interlocutorii săi de la Bruxelles, inclusiv preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, sunt preocupaţi de dilema privind modul de a menţine Polonia în UE, prezervând statul de drept şi deblocând în acelaşi timp fondurile UE pentru Polonia.

“Între timp, prim-ministrul Morawiecki se întâlneşte la Bruxelles cu susţinătoarea eurosceptică a lui Putin şi lidera extremei drepte Marine Le Pen”, a scris Tusk într-o altă postare pe Twitter.


Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, s-a întâlnit vineri la Bruxelles cu Mateusz Morawiecki, faţă de care şi-a exprimat sprijinul în criza cu UE, denunţând “şantajul inacceptabil” al Comisiei Europene, relatează AFP.

“Onorată să fiu primită astăzi de şeful guvernului polonez Mateusz Morawiecki”, a postat pe Twitter candidata formaţiunii Rassemblement National la alegerile prezidenţiale franceze din 2022, alături de o fotografie în care îi strânge mâna premierului polonez.

“Am evocat împreună în special şantajul inacceptabil exercitat de Comisia Europeană asupra Poloniei şi am ţinut să-mi exprim susţinerea”, a mai precizat Marine Le Pen, care urmează să se deplaseze luni la Budapesta pentru a se întâlni cu premierul conservator ungar Viktor Orban.

La jumătatea lui octombrie, Marine Le Pen a evocat “discuţii” în vederea unei alianţe a “mişcărilor naţionale” în Parlamentul European “pentru a transforma Uniunea Europeană, îngreunată de toate greşelile sale, într-o alianţă europeană de naţiuni mult mai respectuoase cu suveranitatea statelor”.

Donald Tusk este în prezent liderul celui mai mare partid de opoziţie polonez, Platforma Civică.

Fundalul prezentei dispute între UE şi Polonia este un verdict al Tribunalului Constituţional din Varşovia potrivit căruia părţi din legea UE nu sunt compatibile cu constituţia Poloniei.

Citește și : Vaccinul Pfizer are o eficacitate de 90,7% la copii

Această decizie este percepută drept foarte problematică de Comisia Europeană şi de mai multe alte state, pentru că ar putea asigura guvernului polonez o scuză pentru a ignora verdicte ale Curţii Europene de Justiţie care nu îi plac, comentează dpa.

Von der Leyen a anunţat că va bloca ajutorul UE pentru relansarea după coronavirus destinat Poloniei, până când ţara va reveni asupra anumitor reforme judiciare, potrivit dpa.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.