StiripesurseȘtirile zileiDelegaţia PE în Taiwan cere consolidarea relaţiilor cu Taipeiul

Delegaţia PE în Taiwan cere consolidarea relaţiilor cu Taipeiul

Publicat:

Intensificarea “interacţiunilor” dintre Taiwan şi restul lumii, în special cu Uniunea Europeană, ar permite “dezamorsarea” riscurilor unui conflict între Taipei şi Beijing, a declarat vineri, la Taipei, Raphael Glucksmann, care conduce o primă delegaţie a Parlamentului European în insulă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cu cât există mai multe interacţiuni între comunitatea internaţională şi Taiwan, cu atât se reduce pericolul (în relaţia dintre Taipei şi Beijing). Nu considerăm că o întâlnire cu oficiali taiwanezi aruncă paie pe foc, ci dimpotrivă”, a explicat eurodeputatul francez, într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Cel puţin 379 de oameni au murit din cauza selfie-urilor – Black News

Glucksmann a fost sancţionat de Beijing în martie alături de alţi patru eurodeputaţi, ca represalii la sancţiuni ale UE împotriva Chinei pentru persecuţia la care îi supune pe etnicii musulmani uiguri în regiunea Xinjiang.

“Cu cât arătăm mai mult că ne pasă de relaţia noastră cu Taiwan, cu atât se reduc riscurile izbucnirii unui conflict (…), deoarece s-ar transmite (Beijingului) mesajul că atacarea democraţiei taiwaneze ar avea un cost”, a explicat el.


“Izolarea alimentează riscul de conflict. Prin urmare, integrarea Taiwanului în dezbaterile noastre dezamorsează îngrijorările privind securitatea” insulei, a mai spus eurodeputatul.

Beijingul, care îşi revendică suveranitatea asupra insulei, şi-a intensificat acţiunile pentru izolarea Taiwanului pe scena internaţională şi împiedică orice tentativă de recunoaştere ca stat independent a acestui teritoriu care are propriul guvern.

Din cauza principiului “O singură Chină” impus de Beijing, Taiwanul nu este reprezentant în organizaţiile internaţionale, cum ar fi ONU sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar regimul comunist se opune ferm oricărui contact oficial între oficiali străini şi oficiali taiwanezi.

UE este “principala putere economică a lumii. Nu trebuie să ne temem de nimic (…) Ca democraţi, interacţionăm cu prietenii noştri democraţi din Taiwan, indiferent ce consideră unele regimuri autocrate”, a declarat Glucksmann.

El a mai spus că democraţia taiwaneză, “una dintre cele mai vibrante” din Asia, este “o comoară ce trebuie preţuită şi protejată”.

La sfârşitul lunii octombrie, Washingtonul a făcut apel la restul lumii “să susţină o participare semnificativă şi robustă” a Taipeiului în sistemul Naţiunilor Unite, ceea ce a stârnit furia Beijingului.

Citeşte şi: Goldman avertizează asupra riscului de întrerupere a industriei europene în această iarnă – Black News

La rândul său, Parlamentul European a făcut apel în octombrie la lansarea “urgentă” a unui studiu în vederea unui acord bilateral de investiţii între UE şi Taiwan.

Un acord similar între UE şi China este în prezent îngheţat, din cauza unor critici, în special ale unor eurodeputaţi, în legătură cu încălcări ale drepturilor sociale şi ale drepturilor omului de către Beijing.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.