StiripesurseDiasporaVaccinarea obligatorie este compatibilă cu drepturile omului, potrivit institului german DIMR

Vaccinarea obligatorie este compatibilă cu drepturile omului, potrivit institului german DIMR

Publicat:

Introducerea obligativităţii generalizate de vaccinare împotriva COVID-19 este justificabilă dacă situaţia epidemiologică o cere şi doar dacă au fost epuizaţi toţi paşii necesari pentru a facilita accesul la imunizare în mod voluntar, a anunţat joi Institutului German pentru Drepturile Omului (DIMR), citat de EFE, potrivit agerpres.   

“Dacă în momentul luării deciziei au fost realizaţi aceşti paşi şi continuă să existe o variantă puternic contagioasă a coronavirusului, atunci obligativitatea vaccinării, ca ultim recurs, este admisibilă din punct de vedere al drepturilor omului”, a declarat joi Beate Rudolf, directoarea DIMR.

Citește și : Comisia Europeană cere vaccinarea cu doza a treia, în timp ce statele UE discută LIMITAREA valbilităţii certificatului verde

Într-o conferinţă de presă organizată pentru a prezenta cel de-al şaselea raport privind situaţia drepturilor omului în Germania în perioada 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021, directoarea DIMR a subliniat importanţa ca, înainte de orice obligativitate, să fie facilitat la maximum accesul la vaccinare din proprie voinţă.

Mai puţine îndoieli suscită obligativitatea de vaccinare a angajaţilor din centrele medicale şi stabilimentele pentru vârstnici, unde această măsură este “corectă” şi “justificată”, deoarece este vorba despre “protejarea unor persoane deosebit de vulnerabile”, a precizat ea.


Pe de altă parte, potrivit lui Beate Rudolf, statutul de “nevaccinat” al unei persoane nu poate fi un criteriu pentru a i se refuza internarea la terapie intensivă, chiar şi în condiţii de suprasaturare a acestor secţii medicale. “Toată lumea trebuie să aibă acces la îngrijire medicală la ATI”, a spus ea.

Citește și : Morawiecki îi cere lui Olaf Scholz SĂ NU CEDEZE presiunii Rusiei în dosarul Nord Stream 2

Beate Rudolf s-a referit şi la acordarea de îngrijiri copiilor şi adolescenţilor în perioada de pandemie, având în vedere că statul german nu i-a considerat drept “‘persoane cu drepturi depline care trebuie ascultate, ci mai degrabă promotori ai pandemiei”.

“Nu au fost luaţi în seamă, nu au fost ascultaţi şi nu li s-a acordat dreptul de a participa la deciziile politice”, a criticat directoarea DIMR, referindu-se mai ales la decizia Germaniei de a închide şcolile şi grădiniţele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.