StiripesurseDiasporaErupţia vulcanică din apropiere de Reykjavik, considerată oficial încheiată

Erupţia vulcanică din apropiere de Reykjavik, considerată oficial încheiată

Publicat:

Erupţia unui vulcan din apropiere de Reykjavik este considerată oficial încheiată, după trei luni de pauză, au anunţat luni autorităţile islandeze, informează agenţia AFP, potrivit agerpres.  

”Au trecut trei luni de la ultima scurgere de lavă, aşa că erupţia este considerată încheiată”, a declarat pentru AFP o responsabilă din cadrul Institutului de Meteorologie din Islanda (IMO), Iryndis Yr Tisladottir.

Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

Instituţia responsabilă cu activitatea vulcanică, care îndeamnă mereu excursioniştii să fie precauţi, va continua totuşi să monitorizeze zona, a spus ea.

Această mică şi spectaculoasă erupţie de lavă a avut loc pe 19 martie în zona muntelui Fagradalsfjall, la aproximativ treizeci de kilometri sud-vest de capitala Islandei.


Lava nu a mai curs timp de opt secole în Peninsula Reykjanes şi aproape 6.000 de ani au trecut de când a avut loc o erupţie a Fagradalsfjall, potrivit vulcanologilor islandezi.

A şasea erupţie din Islanda din ultimii douăzeci de ani, aceasta a fost cea mai lungă înregistrată în ultima jumătate de secol, expulzând lavă timp de exact şase luni.

Dar, imediat apoi, craterele şi faliile au încetat să arunce lavă pe 18 septembrie, după ce au expulzat peste 140 de milioane de metri cubi de magmă în văile Geldingadalur.

Relativ uşor de accesat, locul erupţiei a devenit o adevărată atracţie turistică, cu peste 350.000 de vizitatori, potrivit biroului de turism islandez.

Erupţiile ulterioare din această zonă rămân o ipoteză plauzibilă, potrivit experţilor.

”Istoria ne învaţă că activitatea vulcanică din acest sector se manifestă ciclic”, conform IMO.

Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia

Institutul a revizuit, de asemenea, săptămâna trecută în scădere riscul erupţiei unui alt vulcan islandez, Grímsvötn, într-o zonă inaccesibilă din centrul insulei.

Acest vulcan situat sub un gheţar imens este cel mai activ din Islanda, erupând în medie la fiecare cinci până la zece ani. În urmă cu două săptămâni, nivelul de alertă de erupţie a fost ridicat la portocaliu de către IMO. ”Există încă o probabilitate (de erupţie), dar aceasta este mai redusă decât anterior”, a declarat Tisladottir pentru AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.