StiripesurseȘtirile zileiMeat Loaf a încetat din viaţă la 74 de ani

Meat Loaf a încetat din viaţă la 74 de ani

Publicat:

Cântăreţul rock american Meat Loaf, renumit pentru albumul său “Bat Out of Hell”, a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani, informează Reuters care citează un comunicat publicat vineri pe pagina oficială de Facebook a artistului, potrivit agerpres.

Cântăreţ şi actor, Meat Loaf, pe numele său real Marvin Lee Aday, cu o carieră de şase decenii şi peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale vândute în întreaga lume, a murit pe 20 ianuarie, având-o alături pe soţia sa, Deborah, conform The Guardian.

Citeşte şi: Marea Britanie intenționează să renunțe la legea de autoizolare COVID-19 – Black News

“Ştim cât de mult a însemnat el pentru mulţi dintre voi şi apreciem cu adevărat toată dragostea şi sprijinul acordat în timp ce trecem prin această perioadă de suferinţă provocată de pierderea unui artist care i-a inspirat pe mulţi şi a unui om frumos”, a transmis familia lui Meat Loaf într-un comunicat.

Albumul de debut al lui Meat Loaf, “Bat Out of Hell”, scris şi compus de Jim Steinman şi lansat în 1977, este unul dintre cele mai vândute albume din istoria SUA (peste 14 milioane de copii).


Printre hiturile sale s-au numărat piesa de aproape zece minute lungime care a dat titlul albumului “Bat of Hell”, dar şi Paradise by the Dashboard Light”, de pe acelaşi disc, şi “I’d Do Anything for Love (But I Won’t Do That)”, de pe “Bat Out of Hell II: Back into Hell” (1993).

Născut în Dallas, Texas, în 1947, Meat Loaf a cunoscut succesul pe scenă devreme, în anii 1970, în spectacolele musical “Hair” şi “The Rocky Horror Show” de pe Broadway .

Artistul şi-a îndreptat atenţia către muzica rock în jurul anului 1972 şi a început colaborarea cu Jim Steinman la albumul de debut care i-a scos în evidenţă vocea puternică şi înfăţişarea artistică, de rocker motociclist îmbrăcat în piele.

Citeşte şi: Patru belaruşi sunt INCULPAŢI la New York în cazul avionului deturnat – Black News

Mai târziu, Meat Loaf a apărut în filme precum “Rocky Horror Show”, “Wayne’s World” şi “Fight Club”.

Nu a fost anunţată cauza morţii artistului. Meat Loaf a vorbit deschis în trecut despre problemele de sănătate, în special despre astmul de care suferea, din cauza căruia s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert susţinut la Pittsburgh în 2011. În 2003 s-a prăbuşit pe Wembley Arena din Londra şi a fost internat în spital, conform agenţiei DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.