StiripesurseDiasporaAngela Merkel îşi amână întâlnirea cu şeful guvernului italian

Angela Merkel îşi amână întâlnirea cu şeful guvernului italian

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a amânat pentru data de 15 februarie întâlnirea programată pentru miercuri cu şeful guvernului italian, Paolo Gentiloni, după ce blocul său conservator CDU/CSU a convenit, după negocieri maraton, un acord privind reînnoirea ‘marii coaliţii’ şi formarea unui nou cabinet cu social-democraţii (SPD), transmite dpa, potrivit agerpres.

Discuţiile dintre Merkel şi Gentiloni, amânate iniţial doar pentru câteva ore, vor avea loc joi, 15 februarie, au confirmat birourile celor doi şefi de guvern.

Citeşte şi: Trump a rămas impresionat de ce a văzut în Franţa şi a cerut Pentagonului o paradă militară de proporţii

Paolo Gentiloni şi-a scurtat vizita oficială în Germania după ce a rostit un discurs la Universitatea Humboldt cu privire la relaţiile italo-germane şi la Uniunea Europeană, în care a salutat acordul de coaliţie convenit la Berlin, considerându-l ‘important’ pentru viitorul Europei.

Prim-ministrul italian se află în mijlocul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare de la 4 martie. Formaţiunea sa, Partidul Democrat, aflată la guvernare, este devansată în sondaje de Mişcarea Cinci Stele, populistă, şi de o coaliţie de dreapta condusă de fostul premier Silvio Berlusconi. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.