StiripesurseDiasporaFriedrich Merz, ales în mod oficial la conducerea Uniunii Creştin-Democrate germane

Friedrich Merz, ales în mod oficial la conducerea Uniunii Creştin-Democrate germane

Publicat:

Friedrich Merz, avocat corporatist şi un veteran al partidului, a fost ales în mod oficial luni la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) germane, transmite dpa, potrivit agerpres

Merz, o voce proeminentă a aripii de dreapta din CDU, va conduce partidul într-o perioadă în care acesta încearcă să-şi revină după cel mai slab rezultat electoral din istoria sa, şi să se adapteze epocii post-Merkel, după retragerea fostului cancelar creştin-democrat din viaţa politică.

Citește și : Partidul lui Antonio Costa a câştigat fără probleme alegerile din Portugalia

Merz a obţinut 95,33% din voturile exprimate prin corespondenţă, procedura oficială necesară pentru confirmarea votului online dat de delegaţii la conferinţa din 22 ianuarie a partidului, când noul lider, candidat unic de altfel, a câştigat cu un procent de 94,62 din opţiuni.

Scrutinul de la conferinţă a avut loc după un vot informal în decembrie în care Merz i-a învins pe contracandidaţii săi Norbert Roettgen şi Helge Braun, care se poziţionau amândoi drept continuatori ai liniei mai centriste a fostului cancelar Angela Merkel.


Friedrich Merz, de profesie avocat, ex-lider de grup parlamentar în anii 2000 şi fost rival al Angelei Merkel, este partizanul unei orientări spre dreapta a partidului. În 2009 a ieşit din viaţa politică pentru o carieră în cel mai mare fond de investiţii din lume, Black Rock, după ce a pierdut în faţa lui Merkel într-o luptă internă în CDU, şi a revenit în Bundestag în 2021.

Alegerea sa în fruntea CDU s-a produs la cea de-a treia sa tentativă după ce Angela Merkel şi-a anunţat în septembrie 2018 demisia din funcţia de lider al partidului.

Merz a pierdut anterior în favoarea succesoarei preferate de Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, în acelaşi an şi apoi în faţa lui Armin Laschet în ianuarie 2021.

Laschet a demisionat după ce, sub conducerea sa, CDU a înregistrat în septembrie trecut cel mai slab scor electoral din istoria partidului.

Citește și : Protestele împotriva măsurilor sanitare continuă în Canada

Merz va conduce CDU împreună cu noul secretar general al partidului, Mario Czaja, care a obţinut un scor de 94,24% la votul prin corespondenţă.

‘Preluăm CDU într-o perioadă dificilă’, a recunoscut Friedrich Merz, subliniind totuşi că partidul nu şi-a pierdut încrederea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.