StiripesurseDiasporaPartidul Socialist al premierului spaniol Sanchez vrea o comisie de experţi...

Partidul Socialist al premierului spaniol Sanchez vrea o comisie de experţi pentru a ancheta pedocriminalitatea în Biserica Catolică

Publicat:

Partidul Socialist al premierului spaniol Pedro Sanchez a cerut luni Parlamentului să creeze o comisie de experţi pentru a ancheta abuzurile sexuale asupra minorilor în Biserica Catolică din Spania, în contextul în care aceasta a exclus deschiderea unei investigaţii generale pe acest subiect, relatează AFP, potrivit agerpres.

Comisia ar fi formată din “experţi, reprezentanţi ai unor asociaţii ale victimelor, ai clerului, ai administraţiei publice”, a explicat în faţa presei preşedintele grupului socialist din Camera Deputaţilor, Hector Gomez.

Citește și : Poliţia israeliană a spionat cu PEGASUS mai multe personalităţi publice

“Vrem să abordăm într-un mod mai riguros, dar şi mai empatic şi cât mai just posibil un subiect pe care ţara noastră nu îl mai poate ignora”, a spus la rândul său Carmen Calvo, fost vicepremier al guvernului de stânga.

Până acum, violenţele sexuale comise asupra minorilor de clerici catolici nu au făcut obiectul niciunei anchete oficiale de amploare în Spania, nici a Bisericii, nici a statului, spre deosebire de alte ţări precum SUA, Franţa, Germania, Irlanda sau Australia.


În lipsa unor date oficiale, cotidianul El Pais a lansat propria anchetă în 2018, contabilizând 1.246 de victime începând din anii 1930. În ceea ce o priveşte, Biserica nu a recunoscut decât 220 de cazuri începând din 2001.

Guvernul va fi în contact cu “Biserica Catolică pentru a-i cere să coopereze” cu comisia, “în timp ce în alte ţări, cum ar fi Franţa, Biserica Catolică este cea care a luat iniţiativa”, a adăugat Carmen Calvo.

Crearea acestei comisii de experţi va trebui votată de Camera Deputaţilor, care a acceptat deja să examineze o cerere de anchetă parlamentară pe acest subiect formulată de partidul stângii radicale Podemos, partener al socialiştilor în cadrul coaliţiei guvernamentale, şi de cele două partide separatiste de stânga, ERC (catalani) şi EH Bildu (basci).

Citește și : Liz Truss face o vizită la Moscova

Hector Gomez şi-a exprimat luni încrederea în capacitatea socialiştilor de a convinge Podemos să sprijine mai degrabă crearea unei comisii de experţi, decât o anchetă parlamentară.

Săptămâna trecută, Pedro Sanchez şi-a exprimat sprijinul public, în mod neobişnuit, pentru o victimă a violenţelor sexuale din cadrul Bisericii, scriitorul catalan Alejandro Palomas, care a denunţat faptul că a fost abuzat sexual de un cleric la vârsta de opt ani într-o şcoală catolică la mijlocul anilor 1970.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.