StiripesurseDiasporaRusia condamnă ameninţările la adresa Nord Stream 2 în confruntarea legată...

Rusia condamnă ameninţările la adresa Nord Stream 2 în confruntarea legată de Ucraina

Publicat:

Rusia este nemulţumită că Occidentul foloseşte conducta de gaze Nord Stream 2 ca “pârghie” în confruntarea legată de Ucraina, la cererea Statelor Unite, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Din nefericire, aceasta este o reflectare a realităţilor existente în Europa şi în NATO”, a declarat miercuri Serghei Riabkov, adjunct al ministrului de externe, citat de agenţia Interfax. El a apreciat că este vorba de “un circ politic organizat de Occident”.

Citește și : Un prim vot în Congresul american pentru evitarea paraliziei federale

Riabkov a mai afirmat că Uniunea Europeană şi NATO nici măcar nu încearcă să îşi evalueze corect interesele pe termen lung.

Comentariile oficialului rus au fost făcute în contextul eforturilor diplomatice de evitare unui război, după ce Moscova a trimis zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei, provocând îngrijorare cu privire la o invazie iminentă. Rusia continuă să dezmintă că ar avea astfel de intenţii.


Luni, cu ocazia vizitei la Casa Albă a cancelarului german Olaf Scholz, preşedintele american Joe Biden a declarat că orice invazie ar însemna sfârşitul proiectului Nord Stream 2.

Conducta pentru transportul gazelor din Rusia pe sub Marea Baltică până în Germania a fost deja construită, dar încă nu a fost dată în exploatare. Ea ar permite ocolirea Ucrainei, ca rută de transport, privând guvernul de la Kiev de veniturile aferente.

Washingtonul a criticat Nord Stream 2, susţinând că creşte dependenţa Europei de gazul rusesc.

Berlinul nu s-a arătat dispus să oprească imediat proiectul; deşi i s-a cerut să adopte o atitudine mai dură, Scholz a declarat doar că Statele Unite şi Germania au căzut de acord în privinţa unor eventuale sancţiuni împotriva Rusiei.

Moscova a cerut garanţii de securitate din partea NATO, inclusiv încetarea extinderii Alianţei spre est şi angajamentul că Ucraina nu va fi primită niciodată ca membră.

Citește și : Australia susţine principiul ‘o singură Chină’ şi nu are de gând să redenumească reprezentanţa Taiwanului

NATO şi SUA au răspuns în scris solicitărilor preşedintelui rus Vladimir Putin. Riabkov a indicat că Rusia analizează în continuare răspunsul respectiv, iar Putin va lua “decizia corespunzătoare”.

Viceministrul a criticat încă o dată Occidentul pentru că furnizează armament Ucrainei, ca un mijloc suplimentar de presiune asupra Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.