StiripesurseDiasporaBiden: Riscul unei invazii a Rusiei în Ucraina este 'foarte ridicat'

Biden: Riscul unei invazii a Rusiei în Ucraina este ‘foarte ridicat’

Publicat:

Riscul unei invazii a Rusiei în Ucraina este “foarte ridicat”, a declarat joi preşedintele american Joe Biden, într-un moment de tensiuni puternice, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Un atac este posibil “în următoarele zile”, le-a spus el jurnaliştilor înainte de a pleca de la Casa Alba pentru o deplasare de câteva ore în Ohio.

Citește și : Trei morţi în Polonia în urma furtunilor violente care s-au abătut asupra Europei

El a precizat că nu a prevăzut să îl sune pe omologul său rus Vladimir Putin.

“Toate indiciile pe care le avem arată că sunt pregătiţi să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a adăugat el.


Până acum, preşedintele american a atenţionat în multe rânduri asupra riscului unei invazii, precizând însă că Putin nu a luat o decizie.

Citește și : Rusia a expulzat un diplomat american; SUA urmează să reacţioneze faţă de această măsură

Washingtonul a ridicat semnificativ nivelul de alertă de câteva ore şi susţinut că Rusia a continuat să îşi consolideze dispozitivul militar din apropierea graniţei cu Ucraina, în ciuda asigurărilor Moscovei că şi-a retras o parte a trupelor.

SUA atrag de asemenea atenţia asupra riscului ca Moscova să fabrice un pretext care ar putea fi folosit ca justificare pentru o invazie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.