StiripesurseSintezeUn ministru israelian susţine că Autoritatea Palestiniană a făcut o greşeală...

Un ministru israelian susţine că Autoritatea Palestiniană a făcut o greşeală că nu a aderat la Acordurile Avraam

Publicat:

Ministrul cooperării regionale din guvernul israelian, Issawi Frej, un arab israelian care face parte din iunie 2021 din executiv, crede că Autoritatea Palestiniană a făcut o mare greşeală că nu a aderat la Acordurile Avraam, întrucât acest organism se află în situaţia cea mai rea de când s-a înfiinţat, potrivit agerpres.

“Acordurile Avraam sunt un lucru mare care s-a întâmplat în această regiune, în Israel”, a declarat Issawi Frej, din partidul MERETZ, în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti străini din această săptămână, organizată de Asociaţia de Presă Israel Europa (EIPA).

Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

Acordurile Avraam au fost semnate iniţial de SUA, Israel şi Emiratele Arabe Unite în august 2020 şi prevedeau normalizarea relaţiilor între Israel şi EAU, iar ulterior au fost folosite ca termen generic şi pentru normalizarea relaţiilor cu Bahrein, care a avut loc în septembrie 2020. Ulterior alte două state arabe, Sudan şi Maroc, şi-au normalizat relaţiile cu Israelul.

“Cred că Autoritatea Palestiniană a făcut o greşeală mare să nu fie parte din Acordurile Avraam. Cred că Abu Mazen (un pseudonim pentru Mahmoud Abbas – n.r.) ar fi trebuit să fie parte din acest val, pentru că înainte de acest lucru (…) tot ce ţine de procesul de pace s-a relaxat, nu s-a întâmplat nimic în teren. Este pentru prima dată când avem mişcare. Trebuie să fii parte din această mişcare. În arabă este un proverb care se traduce aproximativ. ‘Mişcarea este o binecuvântare’. Iar acum avem mişcare, oamenii vorbesc unii cu ceilalţi. Ceva se întâmplă, fiţi parte din această mişcare, fiţi parte din acest val, este foarte important! Este opinia mea”, a spus ministrul arab israelian la întâlnirea cu jurnaliştii străini din Knesset.


El a adăugat că actualul guvern din care face parte, şi din cauza pandemiei de COVID-19, nu a putut face nimic în ultimul an în legătură cu palestinienii şi că speră să reuşească acest lucru măcar în 2022.

Întrebat cum ar fi posibilă o astfel de aderare a Autorităţii Palestiniene la aceste acorduri, pentru semnarea cărora a acuzat de trădare EAU şi Bahreinul, ministrul arab israelian crede că acest organism nu are nimic de pierdut.

“Situaţia este cea mai rea pentru Autoritatea Palestiniană de când s-a înfiinţat (1994 – n.r.). AP nu poate plăti salariile pentru angajaţi. Uneori au plătit 50%, 30%, pentru că nu au bani. Ţările donatoare şi-au oprit donaţiile. Situaţia palestinienilor este foarte rea. Ce ai de pierdut dacă eşti parte din ceva nou? (…) Au făcut o greşeală în acest caz. Nu există o altă opţiune”, a mai spus el.

Eliav Benjamin, şeful biroului Ministerului de Externe pentru Orientul Mijlociu şi al Diviziei pentru procesul de pace, îi dă dreptate ministrului pentru cooperare regională, dar afirmă că Autoritatea Palestiniană pare să aibă încă nevoie de timp pentru a accepta ce s-a întâmplat.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

“Am fost foarte interesaţi să îi atragem în acorduri, dar aş spune că le ia încă timp pentru a accepta ce s-a întâmplat. La început Autoritatea Palestiniană a privit EAU şi Bahreinul drept trădători pentru că au semnat acorduri cu noi. Nu mai este atât de mult cazul acum, dar există în continuare o oarecare reticenţă”, a spus Benjamin în cadrul unui briefing de presă.

“Dar vedem tot mai mult un interes (…) Palestinienii realizează că aceasta este în primul rând o oportunitate şi, în al doilea rând, că acordurile nu se încheie nu se realizează pe socoteala cuiva. Nu asta este intenţia, ci dimpotrivă. Inclusiv palestinienii au de câştigat din aceste relaţii”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.