StiripesurseȘtirile zileiTalibanii redeschid şcolile din Afganistan, dar impune anumite condiţii pentru femei

Talibanii redeschid şcolile din Afganistan, dar impune anumite condiţii pentru femei

Publicat:

Ministerul Educaţiei din Afganistan, ţară unde din august se află la conducere talibanii islamişti, a anunţat că toate şcolile îşi vor relua cursurile de miercuri, transmite marţi dpa, potrivit agerpres.

Pentru prima dată de la revenirea talibanilor la putere, elevele începând de la clasa a şasea vor avea permisiunea să revină în clase, însă sub anumite condiţii.

Citeşte şi: Ducii de Cambridge au fost forțati să anuleze o etapă a turneului din Caraibe după ‘o palmă peste față’ – Black News

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Aziz Ahmad Royan, a declarat pentru dpa că vor trebui făcute aranjamente speciale pentru ca fetele de peste 12 ani şi profesoarele să revină la şcoală.

Aceste măsuri includ ‘separarea clădirilor şcolare, purtarea hijabului şi ca predarea să fie făcută doar de femei’, a explicat el.


În zonele unde segregarea şcolilor nu este posibilă din lipsa spaţiilor adecvate, perioadele de studiu vor fi decalate.

Anterior, numai elevelor de şcoală elementară li se permisese să revină la clase.

Şcolile secundare sunt deschise pentru fete doar în câteva provincii, în timp ce în majoritatea, inclusiv în capitala Kabul, fetele sunt în cea mai mare parte din timp obligate să stea acasă şi sunt private de educaţie.

La presiuni ample naţionale şi internaţionale, talibanii promiseseră că le vor permite tuturor fetelor să revină la cursuri odată cu începerea noului an şcolar.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski INSISTĂ pentru o întâlnire cu Putin – Black News

După retragerea haotică a forţelor internaţionale din Afganistan şi prăbuşirea fostului guvern, talibanii au impus restricţii ample în ce priveşte viaţa de zi cu zi, mai ales pentru femei, inclusiv închiderea şcolilor.

Ei se opun claselor mixte şi au separat deja în universităţi grupele de bărbaţi de cele de femei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.