StiripesurseRăzboi in UcrainaJustin Trudeau NU vrea să vadă Rusia la următorul summit G20

Justin Trudeau NU vrea să vadă Rusia la următorul summit G20

Publicat:

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat joi că Rusia nu îşi are locul la următorul summit G20 deoarece nu poate fi considerată un “partener constructiv”, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Nu cred că putem sta cu Rusia la masă”, a explicat premierul canadian, precizând că a discutat acest subiect cu şeful statului indonezian, ţară care deţine preşedinţia G20 anul acesta.

Citeşte şi: Ruşii au plecat cu ostatici de la Cernobîl – Black News

“Nu are sens să avem o discuţie despre creşterea economică globală dacă ţara responsabilă de o mare parte a tulburărilor se află în jurul mesei”, a adăugat prim-ministrul canadian.

Decizia aparţine G20, un format creat pentru a promova dialogul între vechile puteri industriale ale G7 şi giganţii economici emergenţi precum China, Brazilia şi Rusia.


“Este logic ca Vladimir Putin să nu fie (prezent) anul acesta. (În privinţa unei) expulzări pe termen lung, va trebui să avem o discuţie în acest sens”, a adăugat premierul Trudeau.

Citeşte şi: Preşedinta Parlamentului European a plecat la Kiev – Black News

Preşedintele SUA Joe Biden a cerut săptămâna trecută excluderea Rusiei din G20, după ce Rusia a fost deja exclusă din G8 – devenită acum G7 – după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.

Indonezia, care deţine preşedinţia G20, a declarat că va rămâne “imparţială”, în timp ce China a spus deja că preşedintele Vladimir Putin ar trebui să participe la summitul programat să aibă loc la sfârşitul acestui an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.