StiripesurseȘtirile zileiCercetătorii neozeelandezi dezvoltă un nou sistem care ar putea anticipa erupţiile...

Cercetătorii neozeelandezi dezvoltă un nou sistem care ar putea anticipa erupţiile vulcanice

Publicat:

Cercetătorii din Noua Zeelandă dezvoltă un nou sistem de avertizare care urmăreşte trepidaţiile din interiorul vulcanilor şi care, într-o zi, ar putea oferi un preaviz de două până la patru zile pentru a şti dacă o erupţie este mai probabilă, informează mediafax.

După erupţia mortală de la Whakaari din 2019, cercetătorii de la Universitatea din Canterbury şi-au propus să determine dacă modelele de frecvenţă seismică (trepidaţiile resimţite în vulcan) ar putea ajuta la prognozarea erupţiilor şi la prevenirea pierderilor de vieţi omeneşti.

Citește și : Războiul din Ucraina CLATINĂ economia austriacă! Viena pregăteşte o rectificare bugetară

Dr. Alberto Ardid, cercetător postdoctoral în domeniul ingineriei resurselor naturale, a studiat înregistrările de la seismometrele GeoNet, un instrument care măsoară zgomotele şi trepidaţiile solului, înainte de 18 erupţii în şase vulcani activi din întreaga lume, inclusiv trei din Noua Zeelandă: Ruapehu, Tongariro şi Whakaari.

Un algoritm de învăţare automată i-a permis doctorului Ardid să treacă prin mii de înregistrări şi să evidenţieze anumite tipare de frecvenţă care apar cu regularitate înainte de o erupţie, potrivit The Guardian.


Descoperirile, publicate în Nature Communications, au arătat că în cele trei săptămâni şi apoi în cele câteva zile dinaintea unei erupţii, au existat schimbări similare în frecvenţe în cadrul unora dintre vulcani.

Scuturile deveneau mai lente, sugerând că exista un blocaj în partea puţin adâncă a vulcanului şi că se formase un sigiliu sau un capac, care reţine gazul fierbinte, creşte presiunea şi, uneori, declanşează o explozie.

„Acest model a început să apară, din experienţa noastră, cu aproximativ trei săptămâni înainte de erupţie şi atinge un vârf cu aproximativ două şi patru zile înainte de eveniment”, a declarat Ardid.

„Cu toate acestea, este important să subliniem că am observat acest mecanism de etanşare fără a avea legătură cu erupţia”, a mai spus el. Uneori, presiunea se va elibera pasiv, iar alteori poate exploda. „Atunci este periculos”.

Nu există un instrument care să prezică în mod definitiv dacă un vulcan va erupe. După cum spune Ardid: „Sfântul Graal al vulcanologiei este încercarea de a anticipa momentul în care va avea loc o erupţie”. Dar ceea ce face această cercetare este să le permită oamenilor de ştiinţă să determine cu o mai mare precizie probabilitatea ca o erupţie să aibă loc.

Citește și : Ruşii încep o nouă ofensivă în Doneţk! Au luat la ţintă un oraş-cheie din regiune

Co-autorul cercetării, Dr. David Dempsey, profesor de inginerie civilă şi de resurse naturale la universitate, a declarat că, odată ce sistemul de avertizare va fi supus la suficiente teste, iar oamenii de ştiinţă vor fi suficient de încrezători în nivelurile sale de precizie, acesta ar putea fi utilizat în întreaga lume.

Noua Zeelandă are 12 vulcani activi şi, în multe cazuri, inclusiv Muntele Ruapehu, sunt destinaţii turistice populare sau sunt mărginite de zone rezidenţiale. „Sistemele de avertizare timpurie ar putea salva vieţi”, a spus Dempsey.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.