StiripesurseSintezeIrakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul

Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul

Publicat:

Parlamentul irakian a aprobat joi o lege care va interzice normalizarea relaţiilor cu Israelul, într-o perioadă în care mai multe ţări arabe au stabilit legături oficiale cu statul evreu, transmite Reuters potrivit agerpres.

Parlamentul nu a reuşit să se pună de acord pe nicio altă problemă, inclusiv alegerea unui nou preşedinte şi formarea guvernului, prelungind impasul politic în care se află societatea irakiană.

Citeşte şi:Budapesta: Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra combustibili la preţuri reduse, începând de vineri – Black News

Irakul nu a recunoscut niciodată statul Israel de la înfiinţarea sa în 1948, iar cetăţenii şi companiile irakiene nu pot vizita Israelul, dar noua lege merge mai departe, în special prin incriminarea oricăror încercări de normalizare a relaţiilor cu Israelul.

Legea a fost propusă de influentul cleric şiit Moqtada al-Sadr al cărui partid, care se opune unor relaţii strânse cu Statele Unite şi Israel, a câştigat mai multe locuri în parlament la alegerile din octombrie 2021.


“Aprobarea legii nu este doar o victorie pentru poporul irakian, ci şi pentru eroii din Palestina şi pentru Hezbollah din Liban”, a declarat deputatul şiit Hassan Salim, care reprezintă miliţia Asaib Ahl al-Haq, susţinută de Iran.

Parlamentarii din partidul clericului şiit al-Sadr au spus că au propus legea pentru a stopa acuzaţiile partidelor rivale susţinute de Iran, conform cărora al-Sadr face coaliţii cu suniţi şi kurzi care ar putea avea legături secrete cu Israelul.

Citește și : Grecia va preda americanilor tot petrolul confiscat de pe o navă iraniană

Unele state din Golf, inclusiv Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, cultivă relaţii cu Israelul pe fondul preocupărilor comune legate de ameninţarea pe care Iranul o poate reprezenta pentru regiune.

Arabia Saudită, un aliat apropiat al SUA, a pus drept condiţie pentru orice eventuală normalizare a relaţiilor cu Israelul luarea în considerare a aspiraţiei creării unui stat pentru palestinieni pe teritoriul capturat de Israel în urma războiului din 1967. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.