StiripesurseȘtirile zileiSecret Service A ŞTERS SMS-urile din ziua asaltului asupra Capitoliului

Secret Service A ŞTERS SMS-urile din ziua asaltului asupra Capitoliului

Publicat:

Secret Service, responsabil în special cu protecţia preşedintelui SUA, a şters SMS-urile mai multor agenţi trimise în ziua asaltului asupra Congresului din Washington la 6 ianuarie 2021 de către susţinătorii lui Donald Trump, potrivit organismului de supraveghere, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Joseph Cuffari, inspector general la Departamentul Securităţii Naţionale, a indicat într-un e-mail publicat joi şi adresat liderilor Congresului că a întâmpinat dificultăţi în obţinerea datelor Secret Service din 5 şi 6 ianuarie 2021.

Citeşte şi: Biden salută deschiderea spaţiului aerian saudit pentru toţi transportatorii: ‘O decizie istorică!’ – Black News

Aceste mesaje ar putea fi cruciale pentru anchetele desfăşurate de Camera Reprezentanţilor şi de Departamentul Justiţiei cu scopul de a stabili dacă fostul preşedinte republican şi consilierii săi apropiaţi au încurajat asaltul sângeros asupra Capitoliului într-o încercare de a împiedica certificarea victoriei adversarului său democrat Joe Biden la scrutinul din noiembrie 2020.

Agenţi ai Secret Service s-au aflat în acea zi cu Donald Trump şi cu vicepreşedintele Mike Pence, care se ascunsese în Capitoliu după apelul militanţilor pro-Trump ca el să fie spânzurat.


Un fost angajat al Casei Albe a depus mărturie la 29 iunie în faţa Comisiei de anchetă a Camerei Reprezentanţilor că Donald Trump a încercat să oblige Secret Service să-l ducă la Capitoliu pentru a se alătura susţinătorilor săi.

‘Ministerul ne-a notificat că mai multe SMS-uri ale Secret Service al SUA (USSS), din 5 şi 6 ianuarie 2021, au fost şterse în cadrul unui program de înlocuire a aparatelor’, a indicat Cuffari în e-mailul său publicat la început de The Intercept, iar apoi de Politico.

‘USSS a şters aceste SMS-uri după ce Oficiul Inspectorului General (OIG) a cerut extrasele comunicărilor electronice’ pentru examinarea evenimentelor din 6 ianuarie, a menţionat el.

Citeşte şi: Americanii spun că NU există restricţii privind vânzarea de echipamente agricole către Moscova – Black News

În plus, afirmă Cuffari, ministerul a trenat predarea altor documente solicitate de OIG.

Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a respins într-un comunicat acuzaţiile formulate de Cuffari, afirmând că telefoanele agenţilor au fost resetate în cadrul unui program de înlocuire planificat înainte de solicitarea OIG, formulată la şase săptămâni după asalt.

‘Secret Service a semnalat (biroului inspectorului general) pierderea datelor de la unele telefoane, dar a confirmat OIG că niciun SMS dintre cele căutate nu a fost pierdut în cursul acestei operaţiuni’, a mai adăugat Guglielmi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.