StiripesurseDiasporaNATO: Finlanda va găzdui în luna august o întâlnire cu reprezentanţii...

NATO: Finlanda va găzdui în luna august o întâlnire cu reprezentanţii Suediei şi Turciei

Publicat:

Finlanda va găzdui în luna august o întâlnire cu reprezentanţii Suediei şi Turciei consacrată memorandumului semnat de cele trei ţări pentru a permite aderarea celor două state nordice la NATO în pofida opoziţiei iniţiale la Ankara, a anunţat vineri ministrul finlandez de externe, relatează AFP, potrivit agerpres

“Reprezentanţi ai Finlandei, Suediei şi Turciei se vor întâlni în Finlanda în august”, a declarat presei Pekka Haavisto.

Citește și : Livrările de gaz prin gazoductul Nord Stream 1, vor fi întrerupte între 31 august-2 septembrie pentru ‘mentenanţă’

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a anunţat anterior că o reuniune tripartită ar putea avea loc pe 26 august, fără a preciza locul.

Finlanda şi Suedia au renunţat la politica lor tradiţională de neutralitate solicitând aderarea la NATO după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie.


Aderarea lor a fost deja ratificată de SUA şi peste jumătate din cele 30 de state membre NATO. Numai Turcia s-a opus candidaturii lor, solicitând concesii din partea Finlandei şi a Suediei.

În cursul reuniunii vor continua discuţiile bazate pe memorandumul pe care cele trei ţări l-au semnat în iunie, la Madrid, a precizat Haavisto.

Semnarea acestui memorandum a permis ridicare veto-ului Ankarei la aderarea celor două ţări la NATO.

Textul confirmă că Stockholm şi Helsinki consideră Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) organizaţie teroristă şi că cele două capitale se angajează să nu susţină diverse grupuri considerate teroriste de Ankara, între care mişcarea armată kurdă YPG în Siria.

Citește și : EMA a autorizat vineri o nouă tehnică de injectare a vaccinului contra variolei maimuţei

În acest text, Suedia şi Finlanda au acceptat să examineze cererile Ankarei de extrădare a suspecţilor acuzaţi de Turcia că au legătură cu tentativa de lovitură de stat din 2016 şi a militanţilor kurzi.

Săptămâna trecută, Suedia a anunţat prima extrădare a unui turc, dar ministrul turc al justiţiei a afirmat joi că acest anunţ nu satisface promisiunile făcute de Stockholm.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.