StiripesurseDiasporaJudecătoarea irlandeză Siofra O'Leary, prima femeie preşedinte al CEDO

Judecătoarea irlandeză Siofra O’Leary, prima femeie preşedinte al CEDO

Publicat:

Judecătoarea irlandeză Siofra O’Leary a fost aleasă luni preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi va deveni în noiembrie prima femeie care ocupă această funcţie, a anunţat luni instituţia judiciară a Consiliului Europei, transmite AFP, potrivit agerpres.

Deja vicepreşedinte al CEDO, Siofra O’Leary îi va succeda judecătorului islandez Robert Spano, aflat în post din primăvara lui 2020. O’Leary ”este prima femeie preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului”, a explicat CEDO într-un comunicat.

Citește și : Ceremonia de la Abaţia Westminster s-a încheiat

Mandatul său are o durată maximă de trei ani.

În vârstă de 53 de ani şi născută la Dublin, Siofra O’Leary a devenit judecător la CEDO în 2015, iar din ianuarie acest an este vicepreşedinte al acestei instanţe.


Preşedintele CEDO este ales de cei 46 de judecători ai curţii (câte un judecător pentru fiecare ţară membră a Consiliului Europei). În afară de funcţia de reprezentare, misiunea sa este de a conduce audierile în Marea Cameră, care tratează chestiunile cele mai sensibile ale curţii de la Strasbourg.

Citește și : Imran Khan SCAPĂ de acuzaţiile de terorism

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.