StiripesurseDiasporaArmata britanică se implică în ancheta privind otrăvirea spionului rus

Armata britanică se implică în ancheta privind otrăvirea spionului rus

Publicat:

Marea Britanie trimite peste 100 de militari din cadrul unui serviciu pentru combaterea atacurilor cu produse chimice în oraşul în care un fost agent rus a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică, au anunţat poliţia şi Ministerul Apărării, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Pe lângă aceşti militari, alţi circa 80 din diferite unităţi ale armatei vor participa la investigaţie. Armata va colecta vehicule şi obiecte din oraşul Salisbury, sudul Angliei, unde Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, un fost spion rus care a furnizat documente secrete Marii Britanii, şi fiica sa, în vârstă de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi duminică în stare de inconştienţă în faţa unui centru comercial. Ministrul de interne britanic Amber Rudd a vizitat vineri acel loc.

Citeşte şi: La un pahar de soju, Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională

Fostul agent dublu rus şi fiica sa se află spitalizaţi în stare critică, însă stabilă, în urma unui atac cu o substanţă neurotoxică, a declarat şeful poliţiei antiteroriste Mark Rowley.

Marea Britanie a promis că va răspunde ferm dacă ancheta va arăta că Moscova se află în spatele atacului. Kremlinul a negat orice implicare în acest incident şi a denunţat o campanie antirusească lansată de mass-media britanică.


Experţii britanici au identificat substanţa, care va ajuta la găsirea sursei, însă poliţia nu a făcut publice informaţiile.

Ofiţerul de poliţie Nick Bailey, care a fost şi el afectat de acea substanţă, rămâne în stare gravă, deşi acum poate să vorbească. În total, 21 de persoane sunt spitalizate în urma incidentului, a precizat poliţia.

Circumstanţele cazului au adus aminte imediat de moartea lui Aleksandr Litvinenko, un fost agent al FSB (serviciul de spionaj rus) şi opozant faţă de Vladimir Putin, otrăvit în 2006 la Londra cu poloniu-210, o substanţă radioactivă. Cazul a provocat o criză diplomatică între Rusia şi Marea Britanie, care a fost, printre alte state, una dintre cele mai puternice susţinătoare a sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei pentru rolul acesteia în criza din Ucraina.

Citeşte şi: 21 de persoane au primit îngrijiri medicale după otrăvirea spionului rus în UK

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.