StiripesurseDiasporaCorpurile a zeci de civili ucişi, exhumate în două oraşe din...

Corpurile a zeci de civili ucişi, exhumate în două oraşe din regiunea Doneţk

Publicat:

Biroul procurorului general al Ucrainei a anunţat marţi că au fost exhumate corpurile a 78 de civili în două oraşe din regiunea Doneţk, în estul ţării, recent recucerite de către forţele ucrainene, potrivit AFP, scrie agerpres

‘Numeroase morminte au fost descoperite în oraşele eliberate Sviatogorsk şi Liman’, a indicat acesta, specificând că 34 de corpuri au fost exhumate la Sviatogorsk şi 44 în Liman.

Citește și : Airbus şi Air France compar în justiţie în legătură cu tragedia cursei Rio-Paris din 2009

Unele dintre corpurile exhumate la Sviatogorsk prezentau urme de ‘moarte violentă’, iar rămăşiţele calcinate a două persoane au fost descoperite într-o maşină.

La Liman au fost descoperite până acum circa 100 de morminte, din care au fost exhumate 44 de cadavre, inclusiv cele ale “unui copil de un an şi ale întregii sale familii”.


Ucraina a acuzat forţele ruse de numeroase abuzuri, descoperind după retragerea acestora morminte de civili ucişi sau ale victimelor torturilor ori ale execuţiilor sumare. Rusia neagă sistematic aceste acuzaţii, notează AFP.

Citește și : Antonio Guterres cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.