StiripesurseȘtirile zileiInfracţionalitatea cibernetică şi cea financiară, cele mai preocupante la nivel mondial

Infracţionalitatea cibernetică şi cea financiară, cele mai preocupante la nivel mondial

Publicat:

Poliţiştii consideră criminalitatea cibernetică şi cea financiară drept principalele ameninţări la nivel mondial în domeniul infracţional, relevă un raport al organizaţiei internaţionale de poliţie Interpol, transmite dpa, potrivit agerpres.

Organizaţia cu 195 de membri şi sediul la Lyon se aşteaptă ca numărul infracţiunilor în aceste domenii să crească semnificativ în anii următori.

Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în largul Alaskăi – Black News

Miercuri, Interpol a publicat, în premieră, un raport privind tendinţele infracţionale pe plan mondial.

‘Înţelegerea şi anticiparea tendinţelor infracţionale este un element absolut fundamental al activităţii de poliţie’, a subliniat secretarul general al Interpol, Jürgen Stock.


Raportul, care nu este disponibil pentru consultare publică, este destinat agenţiilor de aplicare a legii.

Potrivit documentului, peste 60% dintre poliţiştii intervievaţi au considerat că spălarea de bani, frauda pe internet, atacurile cibernetice de tip phishing şi ransomware sunt un pericol mare sau foarte mare.

Citeşte şi: Peste 100.000 de francezi cer în stradă salarii mai mari – Black News

În Europa, cele mai mari pericole actuale sunt văzute a fi fraudele online, spălarea de bani şi comerţul cu droguri sintetice.

De asemenea, circa trei sferturi dintre respondenţi sunt de părere că numărul cazurilor de abuzuri sexuale pe internet împotriva copiilor va creşte substanţial în următorii 3-5 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.