StiripesurseDiasporaPapa Francisc a făcut apel la politicienii din Liban 'să lase...

Papa Francisc a făcut apel la politicienii din Liban ‘să lase deoparte interesele personale’

Publicat:

Papa Francisc a lansat duminică un apel către politicienii din Liban, cerându-le “să lase deoparte interesele personale” în contextul în care ţara, aflată într-o criză fără precedent, a intrat într-o perioadă de vacanţă prezidenţială, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Profit (de acest moment) pentru a face un apel la politicenii libanezi: lăsaţi deoparte interesele personale, uitaţi-vă la ţară şi puneţi-vă de acord”, a declarat el într-o conferinţă de presă la bordul unui avion la întoarcerea dintr-o vizită de patru zile în Bahrain.

Citește și : Comisia Europeană va solicita măsuri pentru limitarea încălzirii globale și respectarea Acordului de la Paris

“Mai întâi Dumnezeu, apoi patria şi după aceea interesele”, a adăugat Suveranul Pontif.

“Nu vreau să spun să salvaţi Libanul, pentru că nu suntem salvatori. Dar, vă rog: sprijiniţi Libanul, ajutaţi-l pentru a ieşi din această pantă proastă. Fie ca Libanul să îşi regăsească grandoarea”, a mai spus el, subliniind că “există mijloace” pentru asta.


Libanul “este atât de generos, dar suferă”, a adăugat Papa Francisc, exprimându-şi “durerea” faţă de problemele ţării, unde 80% din populaţie trăieşte acum sub pragul sărăciei.

Citește și : G7 a înfiinţat un ‘mecanism de coordonare’ pentru a ajuta Ucraina să îşi repare infrastructurile avariate de Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.