StiripesurseȘtirile zileiInfecţiile bacteriene, a doua cauză de deces la nivel mondial

Infecţiile bacteriene, a doua cauză de deces la nivel mondial

Publicat:

Infecţiile de origine bacteriană reprezintă a doua cauză de deces la nivel mondial, după problemele cardiace, relevă un studiu foarte amplu publicat marţi, conform căruia stafilococul auriu şi pneumococul se numără printre cele mai mortale bacterii, transmite AFP, potrivit agerpres.

Studiul, publicat în The Lancet, a selectat aproximativ treizeci de bacterii – cele mai frecvent implicate în infecţii – şi a evaluat numărul de decese asociate acestora.

Citeşte şi: POTOP în Albania! Doi oameni au murit – Black News

Evaluările au fost realizate în cadrul Global Burden Of Disease Report (GBDR), un program vast de cercetare, finanţat de Fundaţia Bill Gates, de o amploare fără echivalent, în care sunt implicaţi câteva mii de cercetători din majoritatea ţărilor lumii.

“Decesele asociate acestor bacterii constituie a doua cauză de deces la nivel mondial” după maladiile coronariene, care includ în special atacurile de cord, au concluzionat autorii studiului.


Cu 7,7 milioane de decese asociate unei infecţii bacteriene, unul din opt decese poate fi atribuit acestora, chiar dacă aceste cifre datează din 2019, anterior pandemiei de COVID-19.

Dintre cele treizeci de bacterii selectate, cinci sunt responsabile pentru mai mult de jumătate dintre decese: stafilococul auriu (Staphylococcus aureus), E. coli (Escherichia coli), pneumococul (Streptococcus pneumoniae), bacilul Friedlander (Klebsellia pneumoniae) şi bacilul piocianic (Pseudomonas aeruginosa).

Stafilococul auriu este “principala cauză bacteriană de deces în 135 de ţări”, se precizează în studiu.

La persoanele cu vârste sub 5 ani, însă, infecţiile pneumococice se dovedesc a fi cele mai mortale.

Citeşte şi: SOS în Marea Egee! O ambarcaţiune cu circa 500 de migranţi este în pericol de scufundare – Black News

Pentru cercetători, aceste rezultate ilustrează modul în care infecţiile bacteriene reprezintă o “prioritate urgentă” în materie de sănătatea publică.

În urma studiului, cercetătorii au solicitat intensificarea eforturilor pentru prevenirea infecţiilor, o mai bună utilizare a antibioticelor – în special pentru evitarea fenomenelor de rezistenţă la acestea – şi o utilizare mai eficientă a vaccinării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.