StiripesurseDiasporaAmbasador rus: Comunicarea diplomatică dintre SUA şi Rusia se aseamănă cu...

Ambasador rus: Comunicarea diplomatică dintre SUA şi Rusia se aseamănă cu ‘era glaciară’

Publicat:

Comunicarea diplomatică dintre Statele Unite şi Rusia se aseamănă cu “era glaciară”, afirmă ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, subliniind că tensiunile sunt intense, dar notând că relaţiile trebuie menţinute pentru că sunt esenţiale la nivel mondial , informează mediafax.

“Este vina cercurilor de putere americane, care sunt obsedate de ideea de a ne face pe noi stat-paria, iar dialogul Rusia-SUA este în momentul de faţă ca în era glaciară. Comunicarea cu reprezentanţii Administraţiei este sporadică, în principal prin telefon şi prin email. Nu sunt semnale că Washingtonul vrea să caute soluţii diplomatice pentru normalizarea relaţilor bilaterale”, afirmă Anatoli Antonov, citat de agenţia Tass şi de cotidianul Le Monde.

Citește și : Zelenski are nevoie de succese militare pentru consolidarea sprijinului occidental

“Ne invită la Departamentul de Stat sau ne sună doar pentru a ne aduce la cunoştinţă un nou demers sau pentru a ne înmâna note de protest. (…) În acelaşi timp, trebuie să admitem că americanii nu vor o întrerupere totală a relaţiilor. Încearcă să controleze criza, înţeleg consecinţele paşilor excesivi, mai ales că vorbim de principalele două puteri nucleare. Ei înţeleg că este imposibil să fie găsite răspunsuri la provocările globale fără Rusia”, a subliniat Antonov, notând că, pe fondul acţiunilor de sancţionare, Ambasada rusă din Washington are probleme mari cu personalul.

Statele Unite au impus sancţiuni masive Rusiei din cauza ingerinţelor electorale şi a invaziei militare ruse în Ucraina.


Citește și : Rusia critică UE pentru că a acordat Bosniei statutul de candidat la aderare

Administraţia de la Washington a acuzat, joi, Rusia că nu a manifestat şi nu manifestă interesul real de a găsi o soluţie diplomatică pentru oprirea războiului din Ucraina, ca reacţie la afirmaţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a semnalat interesul găsirii unei soluţii diplomatice la un moment dat. “În mod fundamental, până în prezent, Rusia nu a manifestat niciun interes pentru diplomaţie semnificativă”, a declarat Antony Blinken.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.