StiripesurseȘtirile zileiUn aisberg imens s-a detaşat de banchiză

Un aisberg imens s-a detaşat de banchiză

Publicat:

Un aisberg imens, cu o suprafaţă de 15 ori mai mare ca cea a Parisului, s-a desprins duminică în Antarctica, au precizat luni oamenii de ştiinţă britanici, potrivit AFP şi agerpres.

Fenomenul nu are drept cauză schimbările climatice, chiar dacă regiunea este ameninţată de creşterea temperaturilor, potrivit British Antarctic Survey (BAS).

Citeşte şi: Franţa a repatriat 15 femei şi 32 de copii din taberele de prizonieri jihadişti din Siria – Black News

Blocul de gheaţă, cu o suprafaţă de 1.550 de kilometri pătraţi, s-a detaşat de banchiză duminică în intervalul 19:00-20:00 GMT în urma unei maree de amplitudine, care a provocat extinderea unei fisuri existente în gheaţă, denumită Chasm-1, a precizat, într-un comunicat, organizaţia din domeniul cercetării zonelor polare.

În urmă cu doi ani, un aisberg de dimensiuni similare s-a format în aceeaşi zonă, cunoscută sub denumirea de Bariera Brunt, şi unde este localizată staţiunea de cercetare britanică Halley VI.


Glaciologii, care sunt prezenţi în această regiune din noiembrie până în martie, au observat în ultimii zece ani evoluţia unor fisuri de mari dimensiuni în gheaţă.

În 2016, BAS a decis să deplaseze staţiunea de cercetare cu circa 20 de kilometri de teamă să nu se afle pe un aisberg în derivă în urma topirii gheţurilor.

”Această desprindere era aşteptată şi constituie un comportament natural în Bariera Brunt. Nu are legătură cu schimbările climatice”, a explicat glaciologul Dominic Hodgson, citat în comunicat.

Efectele încălzirii climei se fac resimţite şi pe continentul antarctic unde, anul trecut, asemenea altor locuri de pe glob, s-au înregistrat temperaturi record.

Citeşte şi: NOU incident la metroul din Ciudad de Mexico (VIDEO): 20 de pasageri au fost intoxicaţi! – Black News

Suprafaţa banchizei a atins în februarie 2022 cele mai mici dimensiuni din ultimii 44 de ani de observaţii satelitare, a precizat recent raportul anual al programului european referitor la schimbările climatice Copernicus.

În 2021, topirea completă a unui aisberg la o distanţă de 4.000 de kilometri nord de locul unde s-a desprins de banchiză în 2017, a eliberat peste 150 de miliarde de tone de apă dulce amestecată cu nutrienţi, dând naştere unor temeri în rândul oamenilor de ştiinţă cu privire la impactul acestui fenomen asupra unui ecosistem fragil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.