StiripesurseDiasporaDoi jurnalişti condamnaţi în Finlanda pentru divulgarea de informaţii clasificate

Doi jurnalişti condamnaţi în Finlanda pentru divulgarea de informaţii clasificate

Publicat:

Un tribunal din Helsinki a condamnat vineri doi jurnalişti pentru că au divulgat informaţii clasificate privind Serviciul de informaţii militar finlandez, într-o afacere care provoacă îngrijorări privind libertatea presei, relatează AFP, potrivit agerpres

“Suntem dezamăgiţi de verdict. În pofida pedepselor reduse, paguba pentru libertatea de expresie a fost deja făcută”, a reacţionat într-un comunicat Antero Mukka, redactorul şef al ziarului lor, cotidianul de referinţă Helsingin Sanomat.

Citește și : China anunţă o scădere cu 80% a numărului zilnic de decese asociate COVID-19

Unul dintre coautori a primit 50 de zile amendă, respectiv câteva mii de euro, în timp ce celălalt a fost scutit de pedeapsă.

Condamnarea se referă la un articol publicat în decembrie 2017 care conţinea informaţii vechi de zece ani privind operaţiuni ale serviciului de informaţii militare finlandez “care sunt clasificate în interesul securităţii externe a Finlandei”, a explicat tribunalul.


Articolul de investigaţii conţine informaţii privind “organizarea, capacităţile şi aprovizionarea” unui centru de comunicaţii al armatei de la Jyväskylä, la 230 km nord de Helsinki.

Potrivit Sanoma Media, societatea mamă a ziarului, “au existat motive puternice societale pentru a scrie acest articol”.

La momentul respectiv Finlanda pregătea o nouă lege privind informaţiile, care viza extinderea capacităţii de informaţii pentru a supraveghea traficul de date.

Acest proiect “limita drepturile fundamentale ale unui cetăţean”, potrivit Sanoma Media.

Tribunalul a considerat că divulgarea informaţiilor nu a fost justificată de un motiv de interes public ca în caz de “dezvăluiri semnificative”, precum “un abuz de putere sau alte activităţi ilegale ale autorităţilor”.

Curtea a estimat că nu a fost cazul cu acest articol şi că divulgarea informaţiilor nu poate fi considerată “inofensivă”, deşi “nu pune în pericol securitatea externă a Finlandei”.

Dezvăluirea unui secret de interes naţional, care aduce acuzaţia de trădare, poate antrena până la patru ani de închisoare în Finlanda.

Citește și : Facebook şi Instagram îşi redeshid ‘porţile’ pentru Donald Trump

Pavol Szalai, director pentru Uniunea Europeană al asociaţiei de a apărare a libertăţii presei Reporteri fără frontiere, a calificat condamnarea drept “foarte îngrijorătoare”.

Când “o ţară clasată la vârful indicelui de libertate al presei mondiale” urmăreşte în justiţie jurnalişti pentru că au scris “despre chestiuni de securitate naţională”, asta creează “un precedent periculos pentru libertatea presei în lume”, a afirmat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.