StiripesurseDiasporaRishi Sunak l-a demis ă din guvern pe preşedintele Partidului Conservator...

Rishi Sunak l-a demis ă din guvern pe preşedintele Partidului Conservator Nadhim Zahawi

Publicat:

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak l-a demis duminică din guvern pe ministrul fără portofoliu şi preşedintele Partidului Conservator Nadhim Zahawi după ce o investigaţie independentă a descoperit o încălcare gravă a Codului ministerial, relatează Reuters, DPA şi AFP, potrivit agerpres

“După încheierea unei investigaţii a consilierului independent – ale cărei concluzii le-a împărtăşit cu noi – este clar că a existat o încălcare gravă a Codului ministerial”, a scris Sunak într-o scrisoare adresată lui Zahawi, făcută publică de Downing Street.

Citește și : Netanyahu promite un răspuns ‘puternic, rapid şi precis’ dat ‘terorismului’, după două atacuri palestiniene în Ierusalimul de Est

“Drept rezultat, v-am informat despre decizia mea de a vă înlătura din poziţia în Guvernul Maiestăţii Sale”, a adăugat premierul britanic.

Prim-ministrul britanic a dispus o investigaţie asupra lui Zahawi din partea lui Sir Laurie Magnus, consilierul său independent în materie de interese ale miniştrilor, care să decidă dacă preşedintele formaţiunii din care provine a încălcat Codul ministerial în legătură cu plata mai multor milioane de lire sterline pentru a soluţiona un litigiu cu fiscul.


Demiţându-l pe Nadhim Zahawi în loc să-i ceară să demisioneze, Rishi Sunak încearcă să-şi afirme autoritate, după ce a promis la venirea la Downing Street “integritate, profesionalism şi responsabilitate”, notează AFP.

Zahawi a soluţionat această problemă cu fiscul anul trecut, plătind o sumă cu penalităţi, în timpul scurtei sale treceri pe la Ministerul de Finanţe în guvernul fostului premier Boris Johnson.

El a devenit apoi, după venirea lui Sunak la Downing Street la sfârşitul lui octombrie, preşedinte al partidului conservator şi ministru fără portofoliu în guvern.

Consilierul etic Laurie Magnus a ajuns la concluzia că Nadhim Zahawi ar fi trebuit să facă publică ancheta fiscală de care era vizat şi ar fi trebuit să actualizeze declaraţia de avere o dată soluţionat litigiul cu fiscul.

Citește și : Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări

După 13 ani la putere, reputaţia conservatorilor a avut de suferit în ultimii ani din cauza unor afaceri de conflict de interese, alimentând acuzaţii de corupţie din partea opoziţiei laburiste, care conduce detaşat în sondaje.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.