StiripesurseExterneMedvedev ameninţă CPI că sediul său ar putea fi atacat cu...

Medvedev ameninţă CPI că sediul său ar putea fi atacat cu o rachetă

Publicat:

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a ameninţat luni că este ‘pe deplin imaginabil’ un atac de precizie cu o rachetă rusească hipersonică asupra sediului Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis vineri un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează luni agenţia de presă EFE, potrivit agerpres.

‘Suntem cu toţii la mila lui Dumnezeu şi a rachetelor’, a scris Medvedev, fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, pe contul său de Telegram.

Citeşte şi: Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

Dmitri Medvedev susţine în mesajul său că este ‘pe deplin imaginabilă utilizarea precisă a unei rachete hipersonice Onyx lansată de pe o navă din Marea Nordului împotriva sediului Tribunalului de la Haga’.

‘Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul ….’, a avertizat fostul preşedinte rus.


Consecinţele emiterii unui mandat de arestare pe numele preşedintelui unei puteri nucleare vor fi monstruoase pentru dreptul internaţional, susţine el.

‘Au decis să judece un preşedinte al unei puteri nucleare care… nu participă la CPI, din aceleaşi motive ca şi SUA şi alte ţări’, afirmă Medvedev în postarea sa de pe Telegram, potrivit Reuters.

‘De acum nimeni nu se va mai adresa organismelor internaţionale, toţi vor negocia între ei separat.Toate deciziile stupide ale ONU şi ale altor structuri se vor face ţăndări. Începe declinul sumbru al întregului sistem de relaţii internaţionale’, mai susţine Medvedev.

CPI a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin ca presupus responsabil ‘de crima de război de deportare ilegală a populaţiei (copii) şi de transfer ilegal de populaţie (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Rusia’.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News

Din primul moment, Kremlinul a respins categoric ca ‘nulă şi neavenită din punct de vedere juridic’ orice decizie a CPI, deoarece nu îi recunoaşte jurisdicţia.

‘Considerăm nulă şi neavenită din punct de vedere juridic orice decizie a Curţii Penale Internaţionale, pe care nici noi nu o recunoaştem’, a insistat duminică purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Premieră majoră la Vatican: Papa Leon al XIV-lea numește o laică in funcția de “ministru”

Papa Leon al XIV-lea a numit pentru prima dată o femeie laică, María Montserrat Alvarado, la conducerea unui minister din Vatican.   Născută în Mexic, actuala...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.