StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping şi-a încheiat vizita în Rusia

Xi Jinping şi-a încheiat vizita în Rusia

Publicat:

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a părăsit miercuri Rusia după o vizită de stat în care a avut întâlniri care au durat ore bune cu omologul său rus Vladimir Putin, căruia i-a prezentat planul său de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi cu care a încheiat acorduri politice şi economice importante, transmite EFE, potrivit agerpres.

Potrivit agenţiilor de presă ruse TASS şi RIA Novosti, Xi a primit salutul gărzii de onoare înainte ca avionul său să decoleze de pe aeroportul Vnukovo-2 din capitala rusă.

Citeşte şi: 19 funcţionari venezueleni au fost arestaţi într-o ‘cruciadă’ anticorupţie – Black News

Potrivit imaginilor difuzate de mass-media ruse, Xi a fost însoţit la aeroport de vicepremierul rus Dmitri Cernişenko, acelaşi oficial care l-a întâmpinat luni, la sosire.

Liderul chinez a urcat scările avionului prezidenţial şi apoi s-a întors pentru a-i saluta pe cei prezenţi la aeroport.


În timpul vizitei sale de stat în Rusia, efectuată în perioada 20-22 martie, Xi s-a întâlnit cu Putin în două rânduri, prima dată pentru o întrevedere informală şi a doua oară pentru negocieri oficiale.

Citeşte şi: Zelenski salută discuţiile ‘productive’ cu premierul japonez – Black News

16270004

Foto: (c) MIKHAIL TERESCHENKO/EPA


În a doua zi a negocierilor de la Kremlin, marţi, Putin i-a oferit lui Xi o cină de stat cu un meniu compus din tradiţionalul borş de sfeclă, revendicat deopotrivă de Ucraina şi de Rusia.

Banchetul a avut loc la Palatul Faţetelor, după ce ambii preşedinţi au cinat în ajun singuri la Kremlin.

În meniul de marţi s-au regăsit, ca antreu, crochete cu crab de Kamceatka şi ulei de trufe, urmate de borşul de sfeclă, fel de mâncare pe care, în iulie 2022, UNESCO a decis să-l protejeze, înscriindu-l cu caracter urgent drept Patrimoniu Cultural Imaterial după o campanie ucraineană intensă, notează EFE. Cu toate acestea, Kremlinul nu s-a sfiit să-i prezinte şefului de stat chinez acest borş ca fiind rusesc.

Papilele gustative ale lui Xi s-au delectat şi cu o salată de păstrăv de Karelia şi castraveţi, halibut de Murmansk pe pat de legume, biftec de carne de vită cu piure de cartofi afumaţi şi spumă de zmeură, potrivit agenţiei oficiale TASS.

16270055

Foto: (c)  PAVEL BYRKIN/SPUTNIK/EPA


Atmosfera a fost întreţinută de pianistul Denis Maţuev care a interpretat lucrări ale compozitorului rus Serghei Rahmaninov. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.