StiripesurseDiasporaPreşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier

Preşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier

Publicat:

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a fost uşor rănită într-un accident rutier survenit vinerea trecută, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al instituţiei, relatează AFP, potrivit agerpres

“Maşina preşedintei a fost implicată într-un accident vineri după-amiază după plecarea de la summitul european de la Bruxelles”, a menţionat purtătorul de cuvânt într-un mesaj transmis agenţiei France Presse.

Citește și :  Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

Christine Lagarde, care era pasager în vehicul, a suferit “o rană minoră şi – în urma unui examen medical – poartă un guler cervical şi în acest timp îşi desfăşoară toate activităţile normal”, afirmă sursa citată, care adaugă că niciun alt ocupant al vehiculului nu a fost grav rănit.

Şefa BCE a participat marţi la Frankfurt la un eveniment al Băncii Reglementelor Internaţionale, care inaugurează un centru dedicat inovaţiei tehnologice în serviciile financiare împreună cu cele 20 de bănci centrale membre ale zonei euro.


Citește și : Germania exclude boicotarea JO 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.