StiripesurseȘtirile zileiBeijingul avertizează: Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea

Beijingul avertizează: Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea

Publicat:

Pacea în strâmtoarea Taiwan şi independenţa insulei sunt incompatibile, a avertizat luni guvernul chinez, în a treia zi de exerciţii militare în această zonă, informează AFP, potrivit agerpres.

“Independenţa Taiwanului şi pace şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan se exclud reciproc”, a declarat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, într-o conferinţă de presă. “Dacă vrem să protejăm pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, trebuie să ne opunem ferm oricărei forme de separatism pentru independenţa Taiwanului”, a adăugat acesta.

Citeşte şi: Mesajul Papei Francisc de Paște: încetați conflictul și vărsarea de sânge – Black News

China consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Beijingul vizează această reunificare, cu forţa dacă va fi necesar.

China, care organizează începând de sâmbătă trei zile de manevre militare în jurul insulei Taiwan, a mobilizat un larg evantai de material militar, cu obiectivul de a intimida acest teritoriu pe care îl revendică.


Citeşte şi: Paranoia lui Vladimir Putin: se teme că va fi asasinat, are o rețea secretă de trenuri și locuiește în reședințe-buncăr – Black News

Operaţiunea, ce ar urma să se încheie luni cu exerciţii de tiruri reale, a fost lansată ca reacţie la o întrevedere, săptămâna trecută, în SUA, între preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Kevin McCarthy.

Sâmbătă, preşedinta Tsai Ing-wen a denunţat “expansionismul autoritar” al Chinei şi a dat asigurări că Taiwanul “va continua să conlucreze cu SUA şi cu alte ţări (…) pentru a apăra valorile libertăţii şi democraţiei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.