StiripesurseDiasporaAvocat general al CJUE: Femeile expuse violenţei domestice în ţările de...

Avocat general al CJUE: Femeile expuse violenţei domestice în ţările de origine pot primi statutul de refugiat în UE

Publicat:

Femeile din afara Uniunii Europene care riscă să devin victime ale crimelor de “onoare”, mariajelor forţate sau violenţei domestice în ţările lor de origine pot primi statutul de refugiat, relatează joi Reuters, citând un avocat general al Curţii de Justiţie a UE (CJUE), potrivit agerpres.  

Potrivit lui Richard de la Tour, avocat general al CJUE într-un caz înaintat de o instanţă din Bulgaria, poate fi acordată protecţie internaţională ca refugiat persoanelor expuse riscului de violenţe ca urmare a faptului că sunt membre ale unui “grup social particular”, iar femeile, dat fiind genul lor, pot fi considerate ca reprezentând un astfel de grup în legislaţia UE.

Citește și : Reuniune internaţională ONU privind Afganistanul la Doha

Tribunalul bulgar examina posibilitatea acordării statutului de refugiat unei femei kurde divorţate care afirma că riscă să fie supusă violenţelor dacă se întoarce în ţara sa, Turcia. Feneia, aflată într-un mariaj forţat, a fugit de acasă după numeroase episoade de violenţă domestică şi ameninţări din partea soţului şi a altor membri de familie, ajungând în cele din urmă în Bulgaria, stat membru al UE.

Avocatul general a menţionat că autorităţile bulgare trebuie să evalueze cu rigurozitate dacă există o legătură directă între riscurile cu care se confruntă femeia în cauză în Turcia şi genul ei.


Opiniile avocatului general nu sunt constrângătoare, dar CJUE ţine cont de ele la pronunţarea verdictului final, aşteptat în acest caz peste câteva săptămâni.

Citește și : Ce se află în spatele celei mai recente dispute a Ucrainei cu Europa?

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.