StiripesurseDiasporaPremierul georgian apără reluarea zborurilor directe cu Rusia după ce Occidentul...

Premierul georgian apără reluarea zborurilor directe cu Rusia după ce Occidentul a avertizat ţara să nu încalce sancţiunile

Publicat:

Premierul georgian, Irakli Garibaşvili, a apărat în faţa Uniunii Europene (UE) reluarea zborurilor directe cu Rusia, cu promisiunea că ţara sa nu va încălca sancţiunile impuse Moscovei din cauza războiului din Ucraina, potrivit agerpres.

”Vreau să îi asigur pe prietenii noştri din UE că este vorba doar de relaţii economice şi comerciale şi că zborurile vor fi efectuate doar cu companii şi aeronave nesancţionate”, a declarat Garibaşvili joi, la postul de televiziune Imedi, conform EFE.

Citește și : Papa Francisc: NUMAI cei bogaţi îşi pot permite să aibă copii în Italia!

Şeful guvernului georgian a reamintit că Bruxellesul continuă să facă comerţ cu Rusia şi a estimat la 300 de miliarde de dolari suma de bani pe care au primit-o cuferele Rusiei în timpul campaniei militare.

În schimb, a adăugat el, “volumul schimburilor comerciale dintre UE şi Rusia în patru zile este egal cu cel al nostru într-un an întreg, aproximativ un miliard de dolari”.


”Aşadar, îi întreb pe prietenii noştri occidentali: când spuneţi că ar trebui să oprim comerţul cu Rusia şi că nu ar trebui să restabilim comunicaţiile aeriene, voi de ce nu o faceţi? De ce aţi dat Rusiei 300.000 de dolari anul trecut? De ce nu aţi oprit comerţul”, a spus el.

Noi ducem o politică în interesul ţării şi al poporului nostru, a spus el, afirmând că este politica răbdării strategice, pragmatică şi aceasta va duce la unificarea Georgiei.

Aceste declaraţii vin după ce Rusia a anunţat miercuri decizia de a restabili regimul fără vize pentru georgieni şi comunicaţiile aeriene între cele două ţări. O zi mai târziu Uniunea Europeană a făcut apel la Georgia, care aspiră să primească statutul de candidat la aderarea la UE, să se alinieze la sancţiunile existente împotriva Rusiei, inclusiv în domeniul aviaţiei. Şi Departamentul de Stat al SUA a criticat planurile de reluare a zborurilor între Rusia şi Georgia. Potrivit Washingtonului, “întreaga societate occidentală s-a distanţat de regimul rus” şi acum “nu este momentul” de a intensifica interacţiunea cu Moscova.

UE şi o serie de alte ţări au introdus sancţiuni împotriva sectorului aviatic rusesc din cauza intervenţiei ruseşti în Ucraina şi nu permit zboruri spre şi dinspre Rusia.

Citește și : Zelenski pregăteşte Ucraina să adere la UE

Zeci de georgieni au protestat miercuri în faţa Ministerului de Externe împotriva intenţiei de a relua zborurile cu “ţara ocupantă”.

Putin a interzis zborurile companiilor aeriene ruseşti către Georgia în iunie 2019, pe fondul agravării tensiunilor între cele două ţări, după ce la Tbilisi izbucniseră proteste în masă în urma unei vizite a unui grup de parlamentari ruşi. Ridicarea interdicţiei a fost calificată drept o ”provocare” a Moscovei de către preşedinta georgiană, Salome Zurabişvili.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.