StiripesurseDiasporaTsipras promite mai multe cheltuieli pentru bunăstare

Tsipras promite mai multe cheltuieli pentru bunăstare

Publicat:

Partidul grec de opoziţie de stânga Syriza promite grecilor un stat al bunăstării puternic, în timpul campaniei înaintea alegerilor parlamentare de duminică, relatează vineri DPA, potrivit agerpres.

“Vom ridica imediat salariul minim la 880 de euro (947 dolari SUA) şi vom introduce compensarea automată anuală a inflaţiei pentru toate salariile”, a declarat liderul Syriza, Alexis Tsipras, la ultimul mare miting electoral la Atena joi seară.

Citeşte şi: Un om de afaceri grec a fost arestat de FBI pentru transfer de tehnologie către ruși – Black News

Pensiile de asemenea vor creşte, a spus Tsipras, promiţând că pensionarii vor primi o a 13-a sumă lunară dacă partidul său va câştiga.

Stânga doreşte de asemenea să reînvie sistemul de sănătate în dificultate al Greciei, precum şi educaţia, unde Tsipras vrea să dubleze numărul de profesori la universităţi, printre alte măsuri. El nu a explicat modul în care planurile vor fi finanţate.


Tsipras l-a descris pe adversarul său, şeful conservator al guvernului Kyriakos Mitsotakis cu partidul său Nea Dimokratia (Noua Democraţie – ND), ca fiind “fără inimă”.

“Caracteristica sa esenţială este lipsa de empatie – el nu simte ce simt oamenii”, a spus Tsipras.

Mitsotakis s-a concentrat pe consolidarea economiei greceşti în ultimii ani, notează agenţia germană de presă.

Syriza se află cu şapte puncte procentuale în urma conservatorilor în sondaje, cu aproximativ 28%.

În trecut, celui mai puternic partid i se alocau automat după alegeri 50 de locuri în parlamentul de 300 de membri, ceea ce făcea mai uşor formarea unui guvern. Acest lucru lăsa partidele mai mici în urmă, rezultând în principal guverne cu un singur partid precum Nea Dimokratia, care a condus singur în ultimii patru ani.

Citeşte şi: De câți bani e nevoie pentru ca cineva să fie considerat bogat – Black News

Când Tsipras a fost în funcţie, din 2015 până în 2019, el a venit cu formula reprezentării proporţionale, care se aplică la alegerile viitoare.

El ar vrea să guverneze într-o coaliţie de centru-stânga. Cu toate acestea, social-democraţii Pasok, care ar fi potenţialul său partener de coaliţie, încă nu au decis dacă ar forma o coaliţie cu conservatorii sau cu stânga.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.