StiripesurseSintezeIranul continuă tratativele indirecte cu Statele Unite prin intermediul Sultanatului Oman

Iranul continuă tratativele indirecte cu Statele Unite prin intermediul Sultanatului Oman

Publicat:

Ministerul de interne de la Teheran a confirmat luni că Iranul continuă tratativele indirecte cu Statele Unite prin intermediul Sultanatului Oman, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Dialogul de la Mascat “nu este secret”, a subliniat Nasser Kanani, purtător de cuvânt al ministerului, ca răspuns la o întrebare despre informaţii din presă referitoare la unele progrese în dialogul cu SUA. “Pentru a stimula tratativele privind ridicarea sancţiunilor” americane împotriva Iranului, “am salutat eforturile responsabililor din Oman şi ne-am transmis reciproc cu cealaltă parte mesaje prin intermediul acestui mediator”, a spus oficialul.

Citește și : AIEA este îngrijorată de nivelul apei la centrala Zaporojie

“Negocierile continuă în acest cadru”, a precizat Kanani în conferinţa săptămânală de presă.

Statele Unite şi Iranul nu mai au relaţii diplomatice din 1980, după revoluţia islamică iraniană, reaminteşte AFP. În ultimele zile, de la Washington şi Teheran au fost dezminţite ştiri despre iminenţa încheierii unui acord interimar care să înlocuiască înţelegerea multilaterală din 2015 cunoscută drept JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action – Planul Comun de Acţiune Cuprinzător).


JCPOA, care prevedea suspendarea sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului, în schimbul îngheţării programului nuclear iranian, a fost aprobat de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU – SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa – alături de Germania şi Uniunea Europeană, însă nu a mai fost aplicat practic din 2018, când partea americană s-a retras, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

“Nu există niciun acord temporar pentru înlocuirea JCPOA şi nu este programat aşa ceva”, a comunicat vinerea trecută misiunea iraniană la ONU, conform agenţiei oficiale de presă IRNA. La rândul său, Casa Albă a susţinut că informaţia din presă despre acest subiect este “falsă”.

Iranul încearcă să obţină eliminarea sancţiunilor aplicate de SUA din 2018, cu efecte severe asupra economiei iraniene.

Medierea Omanului se referă şi la un schimb de deţinuţi, pentru care “negocierile continuă”, potrivit lui Kanani. “Dacă cealaltă parte se dovedeşte la fel de serioasă ca noi, vom putea ajunge la un rezultat în viitorul apropiat”, a apreciat el.

Cel puţin trei americani de origine iraniană sunt închişi în prezent în Iran. AFP menţionează cazul omului de afaceri Siamak Namazi, arestat în octombrie 2015 şi condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj.

Iranul estima în 2022 că în Statele Unite există “zeci” de deţinuţi iranieni, dintre care unii sunt acuzaţi de “ocolirea” sancţiunilor americane împotriva Teheranului.

Citește și : Doliu în Italia! A MURIT Silvio Berlusconi!

În ultimele săptămâni, Iranul a eliberat şase deţinuţi europeni şi a repatriat un diplomat iranian care fusese condamnat în Belgia pentru terorism.

Kanani a folosit ocazia conferinţei de presă de luni şi pentru a dezminţi o afirmaţie a Casei Albe conform căreia Iranul furnizează Rusiei echipament pentru construirea unei uzine producătoare de drone. “Respingem orice acuzaţie privind exportul de armament către Rusia pentru utilizarea în războiul împotriva Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.