StiripesurseDiasporaErdogan: Ucraina 'merită să adere la NATO'

Erdogan: Ucraina ‘merită să adere la NATO’

Publicat:

Ucraina “merită să adere la NATO”, a declarat vineri preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, notează AFP, potrivit agerpres.

Kievul vrea să adere la Alianţa Nord-Atlantică, dar Statele Unite au avertizat vineri că Ucraina “nu se va alătura NATO” la finalul summitului Alianţei prevăzut marţi şi miercuri la Vilnius.

Citește și :  Ursula von der Leyen: Legea europeană a cipurilor va intra în vigoare în toamnă

Şeful statului turc, care a anunţat vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, “luna viitoare”, a fost de părere, pe de altă parte, că Rusia şi Ucraina “ar trebui să revină la negocierile de pace”.

Erdogan, care a luat cuvântul alături de preşedintele Zelenski, şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca acordul privind exportul de cereale ucrainene, încheiat în iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi Turciei, să fie prelungit.


“Sperăm că acordul va fi prelungit”, a spus Erdogan, în timp ce Rusia a declarat că nu vede niciun motiv să-l prelungească la expirarea sa pe 17 iulie.

Citește și : UNHCR: 76% dintre refugiaţii ucraineni de peste hotare intenţionează să se întoarcă în locurile de origine

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.