StiripesurseȘtirile zileiSUA : Senatorii și republicanii prezintă un proiect de lege vizând...

SUA : Senatorii și republicanii prezintă un proiect de lege vizând să-l protejeze pe Robert Mueller

Publicat:

Un grup de senatori democraţi şi republicani prezintă miercuri un proiect de lege vizând să protejeze procurorul special, la o zi după ce Casa Albă a anunţat că preşedintele american Donald Trump are autoritatea să-l demită pe Robert Mueller, care anchetează cu privire la un amestec rus în alegerile americane din 2016, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Mueller anchetează acuzaţii cu privire la un amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016, o anchetă care a fost extinsă la o eventuală complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump.

Citește și : Armata rusă afirmă că urmăreşte îndeaproape forţele navale americane către Siria

Rusia a dezminţit în numeroase rânduri că s-a amestecat în alegerile americane, iar Trump şi Casa Albă afirmă că nu a existat nicio complicitate. Cu toate acestea, ancheta a devenit o problemă spionoasă pentru şeful statului.

După ce poliţia federală americană (FBI) a percheziţionat luni biroul avocatului personal al lui Trump, în parte în baza unei solicitări a lui Mueller, Trump a catalogat ancheta ”o ruşine” şi a sugerat că ar putea să ia în calcul destituirea procurorului special.


Patru senatori au anunţat miercuri că vor contopi două propuneri cu privire la protejarea procurorului special. Aceste proiecte au fost depuse în vară.

În cazul în care proiectul va fi adoptat, procurorul special va putea să fie demis doar ”din motive întemeiate” de către un oficial de rang înalt de la Departamentul Justiţiei, în baza unei motivaţii scrise; va putea să formuleze recurs în cazul în care a fost dat afară neîntemeiat, iar personalul şi materialele vor fi menţinute pe timpul unei anchete în acest sens.

”Este necesar să ne asigurăm nu doar că procurorul special Mueller îşi poate încheia mandatul fără interferenţe, ci şi alţi procurori speciali, în viitoare anchete”, a declarat, citat într-un comunicat, unul dintre iniţiatorii proiectului, senatorul democrat Chris Coons.

Era neclar dacă proiectul va fi adoptat.

Preşedintele senatului, republicanul Mitch McConnell, a declarat marţi că, deşi crede că lui Mueller trebui să i se permită să-şi finalizeze ancheta, nu consideră că este necesar un text de lege care să-l protejeze.

Un purtător de cuvânt al lui McConnell a refuzat miercuri să comenteze pe această temă.

Citește și : Vladimir Putin îi cere premierul israelian Netanyahu să nu destabilizeze Siria

De asemenea este neclar dacă, în cazul în care va fi adoptat în Senat, proiectul va fi aprobat de către Trump.

Purtătorii de cuvânt ai lui McConnell şi Casei Albe nu au răspuns imediat unor e-mailuri Reuters pe această temă.

Însă Coons a declarat pentru MSNBC că el crede că unii republicani, care deţin majoritatea în Senat, pot fi influenţaţi să susţină proiectul.

”Cred că evenimentele din ultima săptămână au schimbat anumite spirite în rândul grupului republican, că este momentul ca Senatul să se ridice şi să-l salveze pe preşedinte de el însuşi”, a declarat Coons.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.