StiripesurseȘtirile zileiPoziţia Italiei faţă de eventualele bombardamente asupra Siriei

Poziţia Italiei faţă de eventualele bombardamente asupra Siriei

Publicat:

Ameninţarea loviturilor aeriene americane şi franceze după un presupus atac chimic în Siria provoacă îngrijorare la Roma, unde parlamentari au cerut guvernului să dea explicaţii privind o eventuală utilizare a unor baze militare aflate în Italia, transmite AFP, potrivit agerpres.

Şeful guvernului demisionar, Paolo Gentiloni, a condamnat folosirea de arme chimice şi a dat asigurări că Italia nu va participa la o operaţiune militară, dar îşi va respecta acordurile bilaterale, în contextul în care diferitele partide susceptibile să intre la guvernare s-au arătat mai critice, iar presa evocă o activitate sporită la anumite baze americane instalate pe teritoriul italian.

Citeşte şi: Lumea toată TREMURĂ în faţa unei confruntări militare între Rusia şi SUA

‘În ce priveşte criza gravă din Siria, reafirmându-ne obligaţia de loialitate faţă de Alianţa atlantică, ne opunem ferm oricărei forme de acţiune unilaterală’, a declarat Matteo Salvini, liderul Ligii (de extremă dreapta), în numele coaliţiei de dreapta care a obţinut cele mai multe locuri în urma alegerilor legislative de la 4 martie.

‘Nu aş vrea ca motive economice, exigenţe de putere sau presupusa utilizare niciodată dovedită de arme chimice niciodată găsite din trecut să dezlănţuie un conflict ce ar putea deveni foarte periculos’, declarase anterior, vorbind doar în numele Ligii, Salvini, cunoscut ca un admirator al lui Vladimir Putin şi al lui Donald Trump.


Citeşte: Ucraina ‘studiază’ acuzaţiile privind finanţarea libiană a Iuliei Timoşenko

La rândul său, Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), devenit cel mai mare partid din parlament, a cerut ‘cea mai mare claritate’ în legătură cu atacurile chimice ‘intolerabile’, subliniind însă că rezolvarea conflictului sirian poate veni doar pe cale diplomatică.

‘Escaladarea actuală pretinde o accelerare a procesului de formare a guvernului, nu se putem permite să mai pierdem timp’, a subliniat Luigi Di Maio, şeful M5S, la finalul unei noi zile de consultări purtate, aparent fără rezultate, de preşedintele Sergio Mattarella în vederea formării noului cabinet. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.