StiripesurseDiasporaParlamentul croat a ratificat Convenţia de la Istanbul

Parlamentul croat a ratificat Convenţia de la Istanbul

Publicat:

Parlamentul croat, reunit vineri la Zagreb, a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul, în pofida opoziţiei puternicei Biserici Catolice croate, transmite AFP, potrivit agerpres.

Numărul ţărilor care au ratificat documentul a ajuns astfel la 29, dintre care 18 membre ale Uniunii Europene (inclusiv România), organizaţie la care Croaţia a aderat în 2013.

Citeşte şi: Lumea toată TREMURĂ în faţa unei confruntări militare între Rusia şi SUA

Susţinuţi de Biserică şi de aripa de dreapta a partidului conservator HDZ, aflat la putere, tradiţionaliştii s-au opus ratificării Convenţiei de la Istanbul. În opinia lor, sub pretextul protejării femeilor, documentul introduce o ‘teorie despre gen’ şi ar submina valorile familiale tradiţionale.

Manifestaţii împotriva adoptării documentului de către Croaţia au avut loc pe 24 martie şi 12 aprilie în oraşele Zagreb şi Split, la aceste proteste participând mii de persoane.


Citeşte şi: Scandalul de la Academia Suedeză continuă: Secretarul permanent şi-a dat demisia

Biserica croată a ajuns chiar să califice Convenţia de la Istanbul drept o ‘erezie’. ”Toate inovaţiile, devierile şi ereziile au existat deja, dar astăzi ele iau o nouă formă. Ieri era liberalismul, pozitivismul. Astăzi este teoria despre gen”, a declarat marţi arhiepiscopul Zelimir Puljic, într-o reuniune a episcopilor croaţi.

Aproximativ 90% dintre cei 4,2 milioane de croaţi sunt catolici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.