StiripesurseDiasporaTheresa May nu exclude posibilitatea unor noi acţiuni împotriva Siriei

Theresa May nu exclude posibilitatea unor noi acţiuni împotriva Siriei

Publicat:

Prim-ministrul britanic, Theresa May, nu a exclus posibilitatea unor noi acţiuni împotriva Siriei dacă vor exista dovezi că unele dintre depozitele de arme chimice au rezistat atacurilor şi a declarat că va răspunde luni în Parlament întrebărilor privind atacul, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

May a declarat că atacurile “vor afecta serios capacităţile regimului sirian de a cerceta, dezvolta şi folosi arme chimice”.

Citește și : „O bună parte din arsenalul chimic” al regimului de la Damasc a fost distrusă de atacurile occidentale (Jean-Yves Le Drian)

De asemenea, prim-ministrul a adăugat că Marea Britanie şi aliaţii săi au lovit un depozit de arme chimice şi o facilitate de producţie, un centru de cercetare a armelor chimice şi un buncăr militar care a fost implicat în atacurile chimice.

Întrebată dacă ar autoriza noi atacuri în situaţia în care s-ar descoperi că au rezistat câteva stocuri de arme chimice, May a răspuns că regimul sirian nu ar trebui să pună la îndoială determinarea Marii Britanii de a nu permite ca folosirea armelor chimice să devină ceva obişnuit.


Citește și : Statele Unite, Marea Britanie și Franța au atacat mai multe zone din Siria

În urma acuzaţiilor liderului opoziţiei, Jeremy Corbyn, care a susţinut că atacurile sunt “discutabile din punct de vedere legal”, prim-ministrul a susţinut că procurorul general Jeremy Wright a furnizat consiliere legală care a fost prezentată joi Cabinetului. Wright a susţinut că atacurile sunt necesare pentru a se evita o catastrofă umanitară.

Theresa May a adăugat că se va prezenta luni în faţa Camerei Comunelor din Parlament pentru a răspunde la întrebări privind atacurile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.