StiripesurseDiasporaUn judecător francez i-a modificat numele unui copil. Părinţii l-au vrut...

Un judecător francez i-a modificat numele unui copil. Părinţii l-au vrut ‘JIHAD’

Publicat:

Un judecător pentru probleme familiale din Toulouse (sudul Franţei) a decis că un băiat născut în luna august şi ai cărui părinţi doreau să îi pună prenumele ‘Jihad’ va fi înscris drept ‘Jahid’ în documentele de stare civilă, au anunţat luni surse apropiate Parchetului francez, transmite AFP, potrivit agerpres.

În condiţiile în care părinţii ar dori să îl strige Jihad pe fiul lor, magistratul a hotărât ca, ‘în interesul copilului’, să inverseze cele două vocale din prenume în registrul de stare civilă.

Citeşte şi: Experţii OIAC vor sosi miercuri la Douma

Pe lângă sensul de război sfânt pentru promovarea şi apărarea islamului, ‘jihad’ înseamnă şi ‘luptă’ sau ‘efort’, dar primăria din Toulouse, într-un context marcat de atentate şi jihadism, a semnalat acest caz procurorului oraşului.

În luna noiembrie, primăria oraşului Nisa (sud-estul Franţei) a sesizat justiţia după naşterea unui băiat pe care părinţii l-au declarat la autoritatea de stare civilă sub numele ‘Mohamed, Nizar Merah’, identic celui al autorului atacurilor jihadiste comise la Toulouse şi Montauban în urmă cu şase ani.


În martie 2012, Mohamed Merah a ucis şapte persoane, dintre care trei copii evrei.

Citește și : Franţa a iniţiat procedura disciplinară de retragere a Legiunii de Onoare atribuite preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Primăria din Nisa a estimat că opţiunea părinţilor ‘ar putea fi contrară intereselor copilului’ şi au asimilat-o cu o apologie a terorismului. Parchetul a sesizat judecătorul pentru probleme familiale, înainte ca părinţii copilului să renunţe la prenume.

Începând din 1993, ofiţerii de stare civilă din Franţa nu mai pot decide singuri interzicerea unui prenume. În ultimii ani, cazurile de sesizare a Parchetului în vederea schimbării prenumelor au fost extrem de rare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.