StiripesurseSocialElevii din Văsieni se întorc în clase

Elevii din Văsieni se întorc în clase

Publicat:

Elevii din Văsieni se întorc în clase

Începând cu ziua de astăzi, 28 septembrie, elevii din liceul din satul Văsieni, raionul Ialoveni, se întorc în bănci. Instituția își reia activitatea după ce luni a intrat în grevă. Declarația a fost făcută de ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Alternativa” de la TV8.

„Opțiunea de compromis care a fost identificată astăzi, și este bine că a fost identificată într-un final, este ca copiii să revină la ore. Instituția își va relua activitatea”, a precizat ministrul Educației, transmite tv8.md. 

Citeşte şi: Un deputat al Dumei de Stat cere lovirea țintelor NATO din Marea Neagră – Stiripesurse.md

Potrivit lui Dan Perciun, toate cheltuielile pentru funcționarea singurei clase de a X-a vor fi suportate de către Consiliul Raional.

„Este un angajament făcut de ei pentru următorii trei ani că costurile pentru această clasă vor fi acoperite de către Consiliul Raional”, a spus oficialul.


La Văsieni, raionul Ialoveni, a izbucnit un scandal de amploare, iar profesorii au anunțat public că își vor prezenta demisiile, în mod colectiv, dacă până pe 29 septembrie nu se va reintroduce în rețeaua școlară clasa a X-a.

Elevii din Văsieni se întorc în clase

Adițional, se cunoaște că președintele raionului, Mihail Silistraru, ar urma să convoace o ședință extraordinară unde va fi examinat acest subiect.

Ulterior, ministrul Educației, Dan Perciun a declarat că încearcă să găsească o soluție pentru a evita demisiile în lanț la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din localitatea Văsieni, raionul Ialoveni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.