StiripesurseExterneRomânia suspendă contribuțiile pentru UNWRA

România suspendă contribuțiile pentru UNWRA

Publicat:

România suspendă contribuțiile pentru UNWRA

Ministerul Afacerilor Externe din România suspendă contribuțiile pentru organizația ONU pentru refugiații palestinieni după acuzațiile privind implicarea unor angajați ai agenției UNWRA în atacurile Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.

Ministerul român de Externe precizează că „nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România”, urmând a menține coordonarea cu partenerii externi, inclusiv la nivel european, potrivit voceabasarabiei.md.

Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

„MAE a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzații grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA – în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023. Aceste acuzații trebuie să facă obiectul unor investigații imediate și aprofundate ale ONU.

Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.


Până la finalizarea investigației, ministerul român anunță că nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA.

Reamintim că România a condamnat ferm, încă din primele momente, atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, considerând inacceptabile actele teroriste, exprimând regretul pentru victimele înregistrate, condamnând luarea de ostatici și făcând apel pentru eliberarea acestora.

Toate aceste elemente sunt în deplină concordanță cu poziția consacrată, principială a României față de situația din Orientul Mijlociu și Procesul de Pace din regiune, cu accent pe soluția celor două state.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

Astfel, România se alătură Austriei, Marii Britanii, Germaniei, Statelor Unite, Australiei și Canadei, Italiei prin decizia de a întrerupe finanțarea agenției de ajutor după acuzaţii ale autorităților israeliene potrivit cărora angajaţi ai agenţiei ar fi putut fi implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie.

Totodată și Uniunea Europeană a cerut luni un audit asupra funcționării agenției ONU pentru refugiații palestinieni și a cerut UNWRA să accepte ca un audit să fie efectuat de experți independenți, aleși de Comisia Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

Baltazar, ultimul tăietor de gheață: o meserie care a murit odată cu apariția primelor congelatoare

Înainte de apariția congelatoarelor de uz casnic, mii de oameni își riscau viața pe lacuri înghețate și în munți înalți pentru ca noi să...

Hollywoodul o omagiază pe Marilyn Monroe, la 100 de ani de la nașterea sa

Hollywoodul dă startul luni unei serii de evenimente speciale dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Marilyn Monroe, o emblemă a...

Marea Britanie: Poliția trebuie să demonstreze că e oarbă la culoarea pielii

Reformele instituite după uciderea lui Stephen Lawrence par să fi rătăcit de la obiectivul lor inițial, acela de a impune un tratament egal pentru toți. Uciderea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.