StiripesurseȘtirile zileiDe ce a plecat Stamate din funcție? Bolea pretinde că știe

De ce a plecat Stamate din funcție? Bolea pretinde că știe

Publicat:

De ce a plecat Stamate din funcție? Bolea pretinde că știe

Fosta președintă a Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate, ar fi renunțat la funcție pentru că nu a fost de acord cu ultimele modificări propuse la Legea cu privire la Procuratură.

Citește și: Recean solicită Parlamentului modificarea structurii Guvernului

Cel puțin așa susține fostul socialist, deputatul Vasile Bolea, fostul socialist, care a preluat conducerea Partidului „Renașterea”.

Bolea a explicat, în cadrul emisiunii „Puterea a 4-a” de la N4, că totul s-a întâmplat la ultima ședință a Comisiei parlamentare de profil, atunci când discuțiile s-au purtat pe un „ton ridicat”.

„Ne-am întrunit în ședință la ora 14.00. pe ordinea de zi erau două subiecte, dar dna Roșca a propus să mai fie inclus ăsta cu modificarea Legii cu privire la Procuratură. Au fost 4 voturi din 6 necesare, dna Roșca a ieșit și, în 2-3 minute a venit președintele Parlamentului, Igor Grosu, Ne-au rugat să ieșim, pentru ca să rămână doar cei din PAS, am ieșit. Acolo erau discuții pe ton ridicat că se auzea din hol și după, subiectul a fost inclus pe ordinea de zi”, a dezvăluit Bolea.


El mai spune că, ulterior, Olesea Stamate s-a abținut de la vot atunci când a fost aprobat raportul Comisiei. Potrivit lui Bolea, următoarea președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului ar urma să fie deputata PAS, Veronica Roșca.

Anterior, în cadrul unei emisiuni TV, fosta președintă a Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, deputata PAS, Olesea Stamate, recunoștea că „de multe ori, Parlamentul acționează ca un pompier” și spunea că  modificările legislative frecvente și în funcție de conjunctură „nu sunt normale”.

Totodată, ea a negat faptul că demisia sa din funcția de președinte al Comisiei parlamentare de profil ar avea legătură cu recentele modificări propuse la Legea cu privire la Procuratură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.