StiripesurseExterneUcraina spune că a lovit cel puţin trei avioane ruseşti în...

Ucraina spune că a lovit cel puţin trei avioane ruseşti în Crimeea

Publicat:

Ucraina spune că a lovit cel puţin trei avioane ruseşti în Crimeea

Cel puţin trei avioane ruseşti care staţionau la baza aeriană Belbek, situată în extremitatea vestică a peninsulei ocupate Crimeea, au fost avariate miercuri într-un atac aerian, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat, citat de EFE.

“Acolo se aflau cel puţin trei avioane”, a declarat vineri Iuri Ignat la telemaratonul unic de dimineaţă transmis de posturile de televiziune ucrainene, referindu-se la atacul asupra aerodromului din Belbek, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

El a spus că loviturile asupra avioanelor au făcut victime printre personalul militar rus aflat în acel moment pe aerodrom.

Purtătorul de cuvânt menţionat a declarat joi că avioanele ucrainene “curăţă Crimeea de forţele inamice utilizând rachete ghidate furnizate de aliaţii” Ucrainei.


Potrivit versiunii Moscovei, Ucraina a atacat miercuri Crimeea cu cel puţin 20 de rachete care au fost distruse de apărarea antiaeriană rusă deasupra Mării Negre şi a peninsulei înseşi.

Fragmentele unora dintre ele au căzut peste o unitate militară din Liubimovka (un oraş situat lângă aerodromul Belbek), potrivit autorităţilor ruse, care au asigurat că niciunul dintre avioanele staţionate acolo nu a fost avariat.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

“Cea mai bună confirmare, desigur, sunt imaginile din satelit care sunt deja pe Internet. O confirmare şi mai bună sunt necrologurile din conturile ruseşti de pe reţelele de socializare. Este ceva pe care ei înşişi îl admit şi publică informaţii despre lovirea a cel puţin trei avioane şi a unui număr de personal. Aceasta este cea mai bună confirmare că nu toate ţintele au fost doborâte”, a spus Ignat, citat de postul de televiziune ucrainean Kanal 24.

Practic de neatins pentru Ucraina la începutul agresiunii ruse în februarie 2022, peninsula Crimeea a devenit o ţintă obişnuită pentru atacurile cu rachete şi drone ale Kievului asupra obiectivelor militare şi logistice ruseşti, notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.