StiripesurseExterneUE va elimina sancţiunile împotriva a doi ruşi şi un slovac...

UE va elimina sancţiunile împotriva a doi ruşi şi un slovac (surse Reuters)

Publicat:

UE va elimina sancţiunile împotriva a doi ruşi şi un slovac (surse Reuters)

Uniunea Europeană urmează să elimine sancţiunile împotriva a doi oameni de afaceri ruşi şi a unui cetăţean slovac, au declarat joi agenţiei Reuters două surse diplomatice, precizând că miliardarul Alişer Usmanov nu va beneficia de o astfel de măsură.

Până acum, UE a blocat activele şi a interzis accesul a circa 2000 de persoane fizice şi juridice implicate în invazia rusă în Ucraina sau care au profitat de pe urma războiului, reaminteşte agenţia citată, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

Unele astfel de restricţii expiră în 15 martie, iar reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii au convenit miercuri să le prelungească, fiind însă exceptaţi ruşii Arkadi Voloj şi Serghei Mnodiants şi slovacul Jozef Hambalek.

Voloj este unul din fondatorii companiei ruse Yandex din domeniul internetului. Acuzaţiile împotriva sa şi-au pierdut forţa după ce el a afirmat în vara trecută, pentru prima dată după 24 februarie când forţele Moscovei au început invazia, că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este “barbar”.


Mndoianţ este fostul om de legătură cu guvernul al concernului rus Sistema şi membru în consiliul de administraţie al unui grup de reflecţie care oferă Kremlinului consiliere privind politica externă şi de securitate.

Hambalek este liderul clubului de motociclişti naţionalişti ruşi Night Wolves (Lupii Nopţii) în Europa. El a fost acuzat de instruirea motocicliştilor pentru a lupta în Ucraina şi de răspândire de propagandă pro-rusă.

Sursele citate au dezvăluit că Ungaria a făcut lobby pentru eliminarea sancţiunilor împotriva lui Usmanov, însă magnatul cu afaceri în metalurgie şi telecomunicaţii nu a fost considerat un punct slab de pe lista celor sancţionaţi, deoarece a pierdut luna aceasta apelul împotriva sancţiunilor la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Sub rezerva anonimatului, aceiaşi diplomaţi au afirmat că Budapesta a încercat să îl scoată de pe listă şi pe fostul pilot rus de Formula 1 Nikita Mazepin, precum şi pe Viaceslav Kantor, considerat de UE beneficiarul real al producătorului de îngrăşăminte Acron din Rusia.

Dovezile împotriva celor menţinuţi pe listă sunt considerate puternice, iar sugestiile Ungariei au atras “o reacţie masivă”, au susţinut sursele Reuters.

Agenţia precizează că reprezentanţa diplomatică a Ungariei la UE nu a răspuns solicitării de a comenta.

Citeşte şi: Moscova acuză British Council de spionaj pentru Ucraina

Modificările listei vor intra în vigoare înainte de 15 martie şi permit statelor membre ale Uniunii să deblocheze imediat activele lui Voloj, Mndoianţ şi Hambalek.

Vineri, UE va anunţa al 13-lea pachet de sancţiuni legate de Ucraina împotriva Rusiei, în care sunt incluse alte aproape 200 de entităţi şi persoane acuzate de sprijin pentru Moscova în achiziţiile de armament sau de implicare în răpirea unor copii ucraineni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.