StiripesurseDiasporaBelgia: Manifestații împotriva reformei sistemului de pensii la Bruxelles

Belgia: Manifestații împotriva reformei sistemului de pensii la Bruxelles

Publicat:

Zeci de mii de persoane – 55.000 potrivit poliţiei, 70.000 potrivit sindicatelor – au manifestat miercuri la Bruxelles împotriva reformei sistemului de pensii avute în vedere de guvernul belgian, un număr de două ori mai mare decât la protestele din decembrie pe aceeaşi temă, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Noi dorim un sistem de pensii demn şi suficient pentru a trăi, nu să lucrăm mai mult pentru mai puţini bani”, a explicat pentru agenţia de presă Belga Marie-Helene Ska, lider al sindicatului creştin CSC, una dintre cele trei mari organizaţii belgiene care au chemat la această demonstraţie.

Citește și : Rusia susţine o propunere a UE de a organiza o reuniune pe tema acordului nuclear cu Iranul

Manifestanţii, în rândul cărora s-au regăsit funcţionari, studenţi, angajaţi din sectorul privat, au fost mobilizaţi împotriva proiectului guvernului de centru-dreapta de a stabili un sistem de pensionare pe puncte. Ei consideră acest sistem de pensionare pe care guvernul vrea să îl implementeze o “incertitudine pentru viitorii pensionari”.

O manifestaţie precedentă privind pensiile, desfăşurată de asemenea la chemarea celor trei sindicate, FGTB (socialist), CGSLB (liberal) şi CSC (creştin), a adunat la 19 decembrie anul trecut 25.000 de persoane, potrivit poliţiei.


Sindicatul FGTB cere de luni de zile revenirea la 65 de ani pentru vârsta legală de pensionare, în timp ce ea ar urma să fie crescută la 67 de ani până în anul 2030 în Belgia, potrivit unei legi votate de Parlament în 2016.

Guvernul condus de prim-ministrul liberal Charles Michel “a redus considerabil drepturile viitorilor pensionari într-un mod nemaivăzut de la Al Doilea Război Mondial”, a declarat predecesorul socialist al actualului premier, Elio Di Rupo, întrebat în timpul manifestaţiei de canalul public RTBF.

Citește și : SUA: O comisie a Senatului aprobă numirea Ginei Haspel la conducerea CIA

Partidul Socialist a promis să revizuiască reformele actualului legislativ dacă revine la putere în urma alegerilor care vor avea loc anul viitor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.