StiripesurseSocialTemperaturile rămân ridicate. Ce ne așteaptă la sfârșitul acestei luni

Temperaturile rămân ridicate. Ce ne așteaptă la sfârșitul acestei luni

Publicat:

Temperaturile rămân ridicate. Ce ne așteaptă la sfârșitul acestei luni

Temperaturi de vară în acest sfârşit de săptămână, care este şi sfârşitul primei luni de primăvară, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, se așteaptă un weekend cu mult soare. De asemenea, se vor nota lipsă de precipitații și temperaturi ce nu sunt specifice acestei perioade.

Citește și: În ultima săptămână, au fost implicați 257 carabinieri și înregistrate 18 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112

„Vântul va sufla din direcția sud-est, slab la moderat. Temperaturile noaptea vor fi constante cu minime între +5°C și +10°C. Ziua, maximele termice vor oscila între  +20°C și +27°C”, indică SHS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.